Poloiştii de la CSM Oradea au mai făcut sâmbătă un pas important pentru calificarea în finala ediţiei 2018-2019 a Superligii Naţionale. Astfel, după ce vineri seara a învins în deplasare echipa Corona Sportul Studenţesc, în prima dispută a semifinalei, sâmbătă elevii antrenorilor Dorin Costrăş şi Ciprian Cîmpianu s-au impus, la Braşov, în meciul 2 al penultimului act, cu scorul de 8-7.

De această dată, pe sferturi s-a consemnat: 2-2, 0-0, 2-2 şi 4-3. După cum o arată şi evoluţia scorului, partida a fost deosebit de disputată şi echilibrată, cu orădenii impunându-se pe final, după ce şi-au adjudecat ultimul sfert.

Cum s-a întâmplat şi în partida de vineri seară, începutul a fost mai bun pentru gazde. Corona Sportul Studenţesc a înscris prima, a condus cu 2-0, dar până la prima pauză, CSM a egalat.

În sfertul al doilea nu a marcat nicio echipă, deşi ambele formaţii au avut situaţii favorabile, inclusiv superiorităţi numerice. S-a intrat astfel în pauza mare la egalitate, cu scorul de 2-2.

La reluare, vicecampionii au început mai bine, au marcat pentru 3-2, însă gazdele au egalat imediat dintr-un penalty. Apoi, tot Corona Sportul a înscris pentru 4-3 în favoarea sa, dar în ultima pauză s-a intrat tot la egalitate, cu 4-4, după ce brazilianul Gustavo Guimaraes a înscris pentru orădeni.

În ultima secvenţă, Corona Sportul Studenţesc a revenit în avantaj, după ce a punctat din superioritate numerică la două minute de la reluare. Bihorenii au reacţionat rapid însă, la faza următoare egalând din penalty.

A fost apoi, din nou, rândul, CSM-ului să revină în avantaj, după o apărare foarte bună în inferioritate numerică. Ulterior, pe contraatac, bihorenii s-au desprins la două goluri, scor 7-5.

Când mai erau două minute şi jumătate, gazdele au redus din handicap, dar Oradea a replicat cu un gol din superioritate numerică la intrarea în ultimul minut al partidei, scor 8-6. Corona Sportul a avut apoi replică totuşi, a înscris pentru 8-7, iar cu 22 de secunde înainte de final a avut ultima posesie. Staff-ul tehnic al Coronei a cerut atunci timp de odihnă, iar la reluare CSM-ul s-a apărat excelent şi a împiedicat adversarul să trimită spre poartă. Astfel, partida s-a încheiat cu victoria bihorenilor, scor 8-7. În acest fel, elevii antrenorului Dorin Costrăş au făcut un nou pas important către finală, conducând acum la întâlnirile directe cu scorul de 2-0. Bihorenii mai au nevoie acum de doar un singur succes în ultimele trei dispute pentru a se califica în finală.

În partida de sâmbătă, Yusuke Inaba, Robert Gergelyfi şi Gustavo Guimaraes au marcat câte două goluri, iar Levente Vancsik şi Alex Popoviciu au înscris câte un gol pentru echipa antrenată de Dorin Costrăş şi Ciprian Cîmpianu. În replică, Josip Jerkovic a fost cel mai bun marcator cu trei reuşite.

Reamintim că vineri orădenii s-au impus cu scorul de 5-3. Următoarele două partide vor avea loc la Oradea, la Bazinul olimpic Ioan Alexandrescu, iar, dacă va mai fi necesar, meciul al cincilea se va disputa din nou la Braşov.

Şi în cealaltă semifinală, Steaua conduce cu 2-0 pe Dinamo, după primele jocuri. Sâmbătă, în meciul al doilea, campioana en-titre s-a impus cu scorul de 9-7.