Şoferii care îşi mănâncă nervii în traficul de coşmar de pe raza comunei Oşorhei trebuie să mai aibă răbdare. Demararea lucrărilor de construcţie a noului drum de legătură cu comuna vecină prin cartierul Podgoria a fost amânată pentru anul viitor.

"La primăvară!"

Constructorii au început defrişarea terenului în comuna vecină, dar, odată cu răcirea vremii, se vor opri până în primăvară. "Până acum s-au făcut parte din lucrările de defrişare pe raza comunei Oşorhei. Acestea vor mai continua până la răcirea vremii. Lucrările din zona Podgoria vor începe însă abia la primăvară", a declarat pentru BIHOREANUL primarul Ilie Bolojan.

Potrivit edilului, amânarea lucrărilor a fost impusă de reproiectarea parţială a acestora. "Am făcut un proiect nou pentru lucrări suplimentare care trebuiesc scoase la licitaţie. Vrem ca, pe raza administrativă a oraşului, drumul să fie prevăzut cu trotuar cel puţin în zona urbanizată, astfel încât locuitorii din Podgoria să poată circula fără să fie în pericol", a spus Bolojan.

Lucrările suplimentare implică exproprierea unor porţiuni de teren aflate în vecinătatea viitoarei şosele, inclusiv pentru amenajarea unor staţii de autobuz, aşa că şantierul va fi deschis abia în prima jumătate a anului viitor.

Un drum de 4,5 milioane lei

Investiţia în noul drum de legătură dintre zona Podgoria a oraşului Oradea şi satul Fughiu din comuna Oşorhei se ridică, fără lucrările suplimentare, la 4,5 milioane lei şi vizează construirea a 3,6 kilometri de drum în termen de 12 luni.

Noua cale de acces va fi dotată cu şanţuri, rigole şi podeţe pentru îmbunătăţirea sistematizării pluviale şi va fi prevăzută cu stâlpi de iluminat şi marcaje rutiere. Curbele cu o rază mai mică de 226 de metri de pe traseul drumului vor fi supraînălţate şi supralărgite pentru a îmbunătăţi siguranţa traficului.

Lucrările vor fi executate de o asociere de firme reprezentată de Drumuri Bihor, din care mai face parte Institutul de Cercetări în Transport Intertrans şi Intertrans.