Orădenii sunt prea săraci ca să îşi permită lucruri ieftine! Cea de a treia ediţie Street Food Festival se desfăşoară cu Piaţa Unirii plină ochi, în ciuda faptului că orădenii se plâng pe reţelele de socializare de preţurile prea mari.

Mâncăruri cu nume exotice de la "tex mex" la "quesadilla" sau "chimichunga", mirosind puternic a carne friptă, sosuri sau legume, fac să nu existe camion stradal în faţa geamului căruia să nu se întindă o coadă de măcar trei metri.

Timpul de aşteptare, mai scăzut decât anul trecut pe fondul creşterii ofertei la peste 40 de standuri, scade arareori la sub 15 minute. Învăluiţi de arome, inclusiv cumpărătorilor veniţi de acasă gata mâncaţi li se face foame până le vine rândul! Doar preţurile practicate mai taie din poftă.

Aproape că nu există produs scos la vânzare la un preţ sub 20 lei, iar cea mai ieftină bere costă 7 lei. Sigur, pentru pretenţioşi există şi beri la 18 lei!

Cap la cap, o familie cu un copil, ieşită să dea turul festivalului se încadrează într-un buget de 100 lei doar dacă mai "taie" din pofta de "street food", bere, clătite, ori se hotărăşte să amaneteze verighetele. Despre descoperire de card nu poate fi vorba, pentru că vânzătorii acceptă doar plata cash.

Salarii de Oradea, preţuri de Bucureşti...

În ciuda preţurilor, sâmbătă, în jurul orei 20, Piaţa Unirii era plină ochi. Peste 2.000 de orădeni se ciocneau printre standuri purtând în mână hamburgeri, beri sau clădite americane în căutarea unui loc unde să mănânce în linişte. Mesele din inima pieţei erau pline de lume ca un cort de nuntă, pe spaţiul verde toţi sacii "de leneveală" erau ocupaţi, iar la locul de joacă pentru copii era aglomerat ca o curte de bloc din anii ’80.

"Deşi toată lumea se plânge de preţurile mari, tot centrul este plin de oameni, inclusiv în Pasajul Vulturul Negru şi pe strada Vasile Alecsandri", a declarat viceprimarul Florin Birta, ieşit în Piaţa Unirii să ia pulsul evenimentului. Edilul spune că preţurile sunt dictate de specificiul festivalului. "Street Food nu e festival de mici cu bere, ci încearcă să ofere o alternativă la genul acesta de evenimente".

La rândul său, Mihai Jurca, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune a agumentat că tarifele sunt cele dictate de piaţă. "Primăria nu are cum le impune vendorilor cu cât să îşi vândă produsele, sunt preţuri de festival care au fost practicate şi în Cluj şi în Timişoara şi în Bucureşti".

Petrecerea continuă

Având în vedere vremea plăcută, organizatorii Street Food Festival se aşteptă pentru duminică la un număr mult mai mare de orădeni ieşiţi în Piaţa Unirii şi la vânzări pe măsură.

După ce sâmbătă pe scena de lângă staţia de tramvai au evoluat Metling Dice, Ligia Hojda şi Byron, duminică va concerta de la ora 18:30 trupa Ana and the Changes iar de la ora 20  - Kryptonite Sparks.

Festivalul, organizat de Agenţia Why Not şi sprijinit de Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR), se va încheia la ora 23.