Un recent sondaj IRES evidenţiază precaritatea relaţiei dintre români şi politica propriei ţări. Conform acestuia, suntem indiferenţi la politică şi nu suntem la curent cu activitatea politicienilor, de la Parlament şi până, ceva mai atenuat, la Consiliile Locale. Doar 13% dintre cei chestionaţi spun că sunt interesaţi de politică foarte mult, 19% că destul de mult, 39% că nu prea mult şi deloc 28%.
E dreptul fiecăruia, desigur, să fie mai preocupat de telenovela Brangelina decât de satul ori cartierul lui. Tot globalizare-i şi asta. Dar faptul că nu vrem să auzim de politică nu e, totuşi, motiv de mândrie. Nu neapărat pentru că ţine şi aceasta de cultura generală, ci pentru că de ea depinde viaţa tuturor. Pericolul cel mare derivat din această atitudine e că politicienii, profitând de delăsarea cetăţeanului, devin liberi să facă doar ce vor. Ce poate fi mai liniştitor, pentru un guvern, decât ca mulţimii să nu-i pese cum e condusă? Ce poate fi mai profitabil pentru partide decât să nu se bage naţia în treburile lor? Abia aşa politica devine, cum îşi doresc politicienii, o afacere personală, a propriilor cluburi. Situaţie în care unica lor grijă e ca activiştii lor să fie mai numeroşi decât ai adversarilor în ziua scrutinului.
La sfârşitul săptămânii trecute am intrat, pe nesimţite aşadar, în campania pentru alegerile legislative din 11 decembrie, poate cele mai importante din 1990 încoace. Acum decidem: Justiţie sau indulgenţă pentru infractori? Educaţie sănătoasă sau impostori care să imbecilizeze generaţie după generaţie? Legi drepte sau ticăloase? Vrem, la urma urmei, să rămânem, cu toate păcatele noastre şi ale ei, în Europa? Sau să ne tragem mai la margine, către Răsărit?
Interesul pentru politică nu înseamnă ataşament la politica pe care o avem, ca atare văd mai degrabă putregaiul decât palidele merite, câte or fi, ale partidelor care ne vor votul. Nu pot simţi, cum vrea PSD să mă hipnotizeze, mândria în sărăcie, compătimesc condiţia omului ce trăieşte ca puiul de pelican, cu pliscul deschis să-i vâre cineva plevuşcă, şi mă îngrozeşte ADN-ul de brigand al acestui partid născut din crimă şi mistificare.
PNL-ul, care cândva a forţat România să fie Mare, mă enervează, a ajuns contaminat de populismul "concurenţei", un culcuş pentru găinari condus de o Pontă cu fustă. Găsesc demn de dispreţ ALDE, o clonă fabricată să aspire voturile credulilor de dreapta; cine vrea pesedism să voteze originalul, nu chinezăria! Sunt indignat că grofii UDMR ţipă discriminare din născare, dar fură neîncetat ba cu stânga, ba cu dreapta. Mă nemulţumeşte USR, partidul cel nou care amăgeşte dezamăgiţi de toate culorile fără a-şi asuma el însuşi una, strecurându-se printre granzi doar pentru a deveni la rându-i mare.
Şi, totuşi, nici nu concep să trag chiulul pe 11 decembrie. Cu toată neîncrederea, măcar atât ştiu, împotriva cui să merg. Iar dacă altă speranţă nu pot avea, pe asta o păstrez, să fiţi şi voi la vot, cât mai mulţi, chiar şi contra!