Strada Anatole France va rămâne închisă pe tronsonul delimitat de străzile Lugojului şi Sextil Puşcariu, dinspre cartierul Nufărul, până pe 28 august.

Comisia tehnică pentru circulaţie din cadrul Primăriei a aprobat miercuri prelungirea perioadei de sistare a traficului auto în vederea executării în bune condiţii a lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare.

Înlocuirea reţelelor se face în pregătirea lucrărilor de modernizare a bulevardului Nufărul, ocazie cu care toate locurile de parcare de pe carosabil vor fi dezafectate şi mutate în spatele blocurilor.

Pentru a face loc parcărilor, municipalitatea va expropria şi demola 25 de imobile.