Operatorul de termoficare din Oradea pune la dispoziţia celor 832 de asociaţii de proprietari posibilitatea plăţii a 60% din facturile de încălzire inclusiv pe luna aprilie, diferenţa urmând să fie achitată în vară.

Scăpați de penalități

Măsura a fost luată pentru ca asociaţiile să poată evita unele penalităţi generate de imposibilitatea plăţii la timp a facturilor, oricum mai mari în luna februarie, pe fondul închiderii casieriilor.

"Săptămâna aceasta am luat decizia să extindem posibilitatea plăţii a doar 60% din factura de încălzire şi pentru luna aprilie, diferenţa urmând să fie achitată peste vară. Este un ajutor pe care vrem să îl oferim orădenilor aflaţi în şomaj tehnic sau disponibilizaţi, dar şi asociaţiilor de proprietari care se confruntă cu încasări mai mici pentru că, de la declanşarea pandemiei, multe şi-au închis casieriile", a declarat pentru BIHOREANUL, directorul comercial al Termoficare, Dan Creţu.

Reciproc avantajos

Conform evidenţelor societăţii, până la sfârşitul acestei săptămâni 230 din cele 832 de asociaţii de proprietari au optat pentru plata diferenţiată a facturilor pentru a-şi uşura stingerea datoriilor.

"Şapte asociaţii au cerut trecerea la acest sistem de plată de la jumătatea lunii martie, când a izbucnit criza generată de pandemie şi ne aşteptăm ca numărul lor să crească", a spus Creţu.

Asociaţiile de proprietari care optează pentru sistemul de plată 60% - 40% sunt păsuite de Termoficare să îşi achite diferenţa rămasă peste vară, când facturile sunt mai mici.

Reciproc avantajoasă, măsura ajută asociaţiile să treacă mai uşor peste vârfurile de plată lunile de iarnă şi asigură Termoficare fondurile necesare pentru plata salariilor, lucrări şi reparaţii pe timp de vară când încasările sunt mult mai mici.