Peste 800 de tineri din 120 de parohii bihorene s-au reunit sâmbătă la Oradea în cadrul celei de a treia ediţie a "Întâlnirii tinerilor ortodocşi".

Însoţiţi de preoţii parohi şi profesorii de religie tinerii, între 14 şi 25 de ani, care s-au evidenţiat în activităţi catehetice, au participat la un program liturgic şi cultural-educaţional organizat sub egida aniversării Centenarului la catedrala episcopală Învierea Domnului.

"Fiţi bineveniţi!"

Potrivit unui comunicat al Episcopiei Ortodoxe Oradea, evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea episcopului Oradiei, Sofronie Drincec, care le-a şi adresat participanţilor, majoritatea îmbrăcaţi în costume populare, un cuvânt de preţuire.

"Fiţi bineveniţi în Catedrala noastră Episcopală, în acelaşi timp Catedrala voastră, dragi tineri, ridicată, ca un rod al Marii Uniri de acum o sută de ani, pentru voi, pentru ca voi să o primiţi şi să o moşteniţi şi să vă rugaţi în ea", a spus Prea Sfinţitul.

Episcopul ortodox a ţinut să aprecieze ţinutele tradiţionale care au umplut catedrala. "Faptul că astăzi aţi îmbrăcat, mulţi dintre voi, cu mândrie sfântă şi cu demnitate, costumul naţional, este un semn că neamul nostru îşi regăseşte rădăcinile şi înţelege să călătorească mai departe prin istorie, purtându-şi, cu seninătate, solemn şi cu sobrietate, toată zestrea moştenită de la înaintaşi", a spus Sofronie Drincec.

Pentru elevii merituoşi...

În cadrul manifestărilor de sâmbătă, profesorul universitar Sorin Şipoş a vorbit despre semnificaţiile Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, după care evenimentul s-a încheiat cu premierea elevilor care au obţinut rezultate deosebite la faza judeţeană şi cea naţională a olimpiadei de religie şi alte concursuri şcolare.

"Ierarhul a oferit celor 110 elevi bihoreni premianţi daruri constând în cărţi şi obiecte religioase. Totodată, ca amintire a acestei întâlniri, organizatorii au oferit fiecărui participant câte un tricou şi o şapcă inscripţionate cu logo-ul Întâlnirii tinerilor ortodocşi bihoreni din anul 2018", se mai menţionează în comunicatul organizatorilor evenimentului.

De la ora 12, participanţii la Întâlnirea tinerilor ortodocşi au luat parte la un concert folcloric şi patriotic susţinut la Casa de Cultură a Sindicatelor de Ansamblul folcloric profesionist Crişana, iar de la ora 14 au făcut un pelerinaj la Mănăstirea Sfintei Cruci unde au şi luat masa.