Liderul Partidul Popular Maghiar din Transilvania, Csomortányi István, a înaintat Primăriei Oradea o petiţie în care cere ca statuia ecvestră a Regelui Ladislau să fie amplasată în Piaţa Unirii, dar şi ca Ziua oraşului să fie aniversată într-o altă dată, nu pe 12 octombrie.

Voinţa a "90% din maghiarii din Oradea"

Într-o conferinţă de presă susţinută, joi, la care din nou i-a chemat exclusiv pe reprezentanţii presei maghiare, Csomortányi a lăudat "colaborarea exemplară între reprezentanţii Bisericilor româneşti şi ai administraţiei locale româneşti", care a făcut posibilă amplasarea a trei statui în Piaţa Unirii, chemându-i la unitate, însă, şi pe maghiari.

 "Din datele pe care le-am strâns în urma unui sondaj, 90% dintre maghiarii din Oradea l-ar vrea şi pe Sfântul Ladislau în Piaţa Unirii. Săptămâna trecută, PPMT a redactat o petiţie asumată şi de organizaţii civile, şi de bisericile noastre istorice. Solicităm ca statuia ecvestră a Regelui Ladislau să fie amplasată nu în Cetate, ci tot în Piaţa Unirii", a declarat Csomortányi, citat de Bihari Napló. 

De altfel, o statuie reprezentându-l pe Sfântul Ladislau (foto) a mai tronat în Piaţa Unirii între anii 1893 şi 1923 când, odată cu sistematizarea pieţei, a fost mutată în faţa Bazilicii Romano-Catolice, unde se află şi azi.

În locul ei a fost pusă la vremea aceea statuia Regelui Ferdinand.

Potrivit liderului PPMT, cel mai bun loc pentru reamplasarea unei statui a Sfântului Ladislau ar fi în piaţeta dintre Primărie şi Biserica Sfântul Ladislau. 

"După toate probabilităţile, petiţia legată de amplasarea statuii nu va fi soluţionată favorabil, însă este necesar să facem constant presiuni pe administraţia locală pentru a obţine un rezultat", a mai spus liderul PPMT. 

Şi UDMR-iştii vor. Dar separat

Csomortányi a mai declarat că reprezentanţii UDMR nu au semnat petiţia Partidului Popular Maghiar din Transilvania, înaintând Primăriei o solicitare similară, în nume propriu. "Liderii UDMR Bihor nu vor să acţionăm împreună, cu toate că ar fi uşurat situaţia şi ar fi demonstrat că întreaga comunitate maghiară susţine aceeaşi cauză", a arătat liderul PPMT. 

Chiar dacă primarul Ilie Bolojan a susţinut în mai multe rânduri că locul statuii Sfântului Ladislau este în Cetatea Oradiei, Csomortanyi este convins că decizia nu e definitivă. "E perioadă de alegeri, vin chiar mai multe. Ideea e ca noi, maghiarii, să nu renunţăm. Primarul poate să aibă părerea lui, dar nu înseamnă că decizia e bătută în cuie. Nu există nici un argument care să răstoarne punctul de vedere al comunităţii maghiare". 

Lanţ uman în jurul Primăriei

Pentru a-şi întări solicitarea, liderul PPMT a anunţat că, în după-amiaza zilei de 28 mai, începând de la ora 17, membrii şi simpatizanţii partidului se vor strânge într-un lanţ uman în jurul Primăriei Oradea. "Cu această manifestare dorim să întărim faptul că nu renunţăm la punctul de vedere legat de locul în care trebuie să fie amplasată statuia", a mai declarat Csomortányi. 

Amplasarea statuii celui considerat întemeietorul Oradiei în Piaţa Unirii este o doleanţă mai veche a PPMT-iştilor. 

Pe de altă parte, merită precizat că, în 2017, Episcopia Romano-Catolică a demarat un proiect pentru realizarea unei statui ecvestre a Sfântului Ladislau şi amplasarea acesteia în Cetatea Oradea. Un sculptor a realizat atunci macheta statuii, care a fost expusă la sediul UDMR, formaţiune care sprijinea iniţiativa.

O altă zi a Oradiei... 

Odată cu petiţia privind statuia, Csomortányi a înaintat Primăriei şi o alta, făcută în nume personal, în care a cerut ca Ziua oraşului să fie aniversată într-o altă zi, nu pe 12 octombrie.

Data de 12 octombrie are o dublă semnificaţie pentru comunitatea românească. În acea zi a anului 1918, în casa avocatului Aurel Lazăr se semna Declaraţia de autodeterminare (independenţă) a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, citită ulterior în Parlamentul de la Budapesta, factor declanşator al acţiunilor ce au dus la săvârşirea Marii Uniri. 

Cea de-a doua semnificaţie a zilei de 12 octombrie se ancorează în evenimentele celui de-al Doilea Război Mondial. În perioada 30 august 1940 - octombrie 1944, Oradea şi nordul Transilvaniei au făcut parte din Ungaria regimului extremist a lui Miklós Horthy. În 12 octombrie 1944, Oradea a fost eliberată de armatele română şi sovietică, oraşul suferind câteva pagube odată cu retragerea horthyştilor şi a naziştilor.

Data de 12 octombrie a devenit oficial Ziua Oradiei în anul 1992.