Ambuteiajele de la intrarea în Oradea dinspre Sîntandrei s-ar putea reduce începând de anul viitor. Reprezentanţii Zonei Metropolinate Oradea au semnat vineri contractul de proiectare şi execuţie al noului drum de legătură între cele două localităţi pornind de la sensul giratoriu din strada Cazaban de pe şoseua de centură cu legătură la strada Râturi din comuna limitrofă.

Investiţia, în valoare de 6,8 milioane lei, fără TVA, va trebuit finalizată în 10 luni.

"Obiectivul de investiţie vizează realizarea unui drum nou de legătură între Centura Municipiului Oradea (strada Cazaban ) şi Comuna Sîntandrei (strada Râturi), având o lungime estimată de aproximativ 3,5 kilometri. Drumul va avea 2 benzi de circulaţie rutieră, pistă de biciclete şi iluminat public, fiind prevăzut şi un pod peste canalul anticar", se menţionează într-un comunicat al municipalităţii.

Potrivit comunicatului, drumul se va intersecta printr-o giraţie cu viitorul drum de legătură între centura municipiului şi autostrada Transilvania şi se va lega la viitoarea şosea de centură a comunei Sîntandrei.

Construcţia noii căi de acces va duce la diminuarea numărului de ambuteiaje de la intrarea în sensul giratoriu pe sensul de mers dinspre Calea Sîntandreiului, creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei şi reducerea costurilor de transport.