Primele două tramvaie, din lotul de 20 comandate de municipalitate constructorului Astra Arad, vor ajunge la Oradea abia la începutul anului viitor.

La cererea Poliţiei Rutiere

Programate să intre în probe de la 1 Decembrie, primele două tramvaie Astra Arad vor circula pe liniile orădene doar din luna ianuarie 2020.

"În septembrie, Poliţia Rutieră a solicitat că atunci când achiziţionăm mijloace de transport în comun acestea să fie dotate cu instalaţii care să le permită o autonomie de funcţionare de câteva sute de metri în cazul în care alimentarea cu energie electrică se întrerupe", a declarat viceprimarul Mircea Mălan (foto), marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit edilului, rutieriştii au cerut dotarea tramvaielor cu acumulatori pentru ca acestea să nu se oprească în intersecţii când rămân fără curent şi să blocheze traficul auto, aşa cum se poate întâmpla în sensul giratoriu din faţa Bisericii Emanuel sau pe viitoarea linie de tramvai din Calea Aradului, la virajul la stânga pentru a înainta spre Cantemir de-a lungul Peţei.

Primele două, în ianuarie

În plus, până la predarea către beneficiar, tramvaiele vor fi modificate astfel încât să corespundă noilor norme europene privind evacuarea în caz de incendiu.

Având în vedere modificările cerute, reprezentanţii municipalităţii au semnat pe 14 octombrie cu constructorul tramvaielor un act adiţional de prelungire cu cinci luni a termenului de predare a primelor zece tramvaie.

Astfel, primele două tramvaie de probă vor ajunge la Oradea în luna ianuarie, iar alte două vor fi predate până pe 15 martie 2020, întregul lot urmând să fie predat până la 15 mai 2021.

Pe încercate

Potrivit viceprimarului Mircea Mălan, primele două tramvaie pentru probă vor circula, pe rând, pe toate liniile de transport din Oradea. "Vrem să vedem cum se comportă în curbele din oraş şi să ne convingem de calitatea lucrării, din punct de vedere al materialelor folosite şi a calităţii culorilor", a declarat Mălan.

Cele 20 de tramvaie Asta Arad vor avea o capacitate de 160 de călători fiecare, vor fi dotate cu recuperator de energie la frânare, aer condiţionat, instalaţie de încălzire, rampă pentru persoanele cu dizabilităţi etc. şi vor fi vopsite în culorile oraşului.

"Sunt tramvaie de ultimă generaţie, care vor contribui consistent la creşterea calităţii transportului public în Oradea", a spus viceprimarul.

Investiţii de milioane de euro

În momentul de faţă, municipalitatea are în derulare cinci proiecte europene, care vizează îmbunătăţirea serviciilor prestate de OTL, în valoare de peste 50 milioane euro plus TVA.

Proiectele prevăd, printre altele, achiziţia celor 20 de tramvaie (148 milioane lei), construirea noii linii de tramvai Aradului – Cantemir (49,3 milioane lei), achiziţia a 15 autobuze hibrid (22,8 milioane lei), achiziţia a şapte autobuze, din care şase de tip diesel cu Euro 6, un autobuz hibrid (558.000 euro) şi construirea unei staţii de redresare în zona blocului Cicero (3,3 milioane lei).