Primarul Ilie Bolojan nu renunţă. Municipalitatea orădeană a scos săptămâna trecută la licitaţie amplasarea statuilor regelui Ferdinand, episcopului ortodox Roman Ciorogariu şi a celui greco-catolic Radu Demetriu în Piaţa Unirii.

Trei statui pentru Piaţa Unirii

Potrivit unui comunicat al Primăriei, realizarea celor trei statui a fost licitată pe două loturi. Realizarea şi amplasarea statuii Regelui Ferdinand în centrul ansamblului Duiliu Marcu, pe locul statuii lui Mihai Viteazul, va fi licitată separat, la un preţ estimat de 4,2 milioane lei, cu termen de predare de 4 luni.

Cel de-al doilea lot, care vizează realizarea şi amplasarea statuii episcopului Roman Ciorogariu în faţa Bisericii cu Lună şi cea a episcopului Radu Demetriu în faţa Catedralei Greco-Catolice Sfântul Nicolae, a fost estimat la 5 milioane lei şi va avea un termen de predare de 3 luni.

Data limită pentru depunerea ofertelor va fi de 7 ianuarie 2019, deschiderea ofertelor urmând să aibă loc  doua zi.

Cu anonimat

Concursul de soluţii, pentru ambele loturi, se va derula într-o singură etapă. Ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar va fi invitat să depună documentele cerute în baza Documentului Unic de Achiziţie European (DUAE).

"Pentru a asigura anonimatul evaluării proiectelor de către juriu şi în acelaşi timp pentru a nu extinde atribuţiile juriului, autoritatea contractantă va numi o comisie de evaluare. Membrii comisiei de evaluare vor preda anonim, spre evaluarea juriului, proiectele depuse", se menţionează în comunicatul municipalităţii.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, juriul va avea obligaţia de a evalua, în mod anonim şi exclusiv pe baza criteriilor indicate în anunţul de concurs, planurile şi proiectele depuse de candidaţi.

Anonimatul va fi menţinut până la momentul în care juriul adoptă o decizie sau formulează o opinie, pe care trebuie să o concretizeze într-un raport. Acest raport trebuie semnat de toţi membrii juriului şi va conţine evaluarea calitativă a fiecărui proiect, clasamentul proiectelor, precum şi observaţiile şi aspectele care trebuie clarificate.

Amplasarea statuii lui regelui Ferdinand pe locul statuii lui Mihai Viteazul a fost contestată luna trecută în instanţă de reprezentanţii Asociaţiei Mihai Viteazul, proprietarii monumentului.