Vestea proastă este că taxele şi impozitele datorate de orădeni în 2019 trebuie actualizate cu inflaţia, vestea bună este că acestea totuşi nu se vor majora!

Primăria Oradea supune dezbaterii publice proiectul de taxe şi impozite pentru anul viitor. Aparent prematură, în condiţiile în care nu a fost epuizat nici măcar primul termen de plată a taxelor şi impozitelor pe 2018, procedura este impusă de lege.

"Conform noului Cod Fiscal pentru anii în care se aplică actualizări cu rata inflaţiei taxele şi impozitele aprobă de Consiliul Local până la sfârşit lunii aprilie", a explicat directorul economic al Primăriei, Eduard Florea.

Potrivit raportului de specialitate postat pe portalul municipalităţii www.oradea.ro la secţiunea "Dezbateri publice", rata inflaţiei calculată de Ministerul Finanţelor pentru anul 2017 şi care trebuie aplicată obligaţiile fiscale din 2019 este de 1,34%.

"Propunerea administraţiei locale este de a aplica rata inflaţiei, aşa cum cere legea, dar de a compensa creşterea de 1,34% prin diminuarea cotelor adiacente pe care le stabileşte Consiliul Local pentru că acestea au fost majorate anul acesta. Astfel, obligaţiile fiscale ale orădenilor vor rămâne anul viitor tot la nivelul din 2018", a mai spus directorul Florea.

Proiectul poate fi consultat pe portalul municipalităţii www.oradea.ro, la secţiunea "Dezbateri publice". Contribuabilii pot transmite propuneri pe adresa de email primarie@oradea.ro până pe 30 martie, dar procedura de dezbatere publică va continua până pe 26 aprilie.