De câte ori, prin mall sau pe stradă, n-aţi auzit tineri zicând "bă, eu nu mă trezesc pentru banii ăia!"? Şi, totuşi, nu toţi "millenialii", adică cei născuţi din anii ’80 până la mijlocul deceniului trecut, sunt la fel. Nu toţi cred că li se cuvine totul de la început. Unii ştiu că orice drum începe cu primul pas şi orice urcuş porneşte de la poalele muntelui.
BIHOREANUL vă spune poveştile unor astfel de tineri, modeşti în vorbe, dar tenace în fapte, care produc, neştiuţi, schimbarea, creând în jurul lor, zi de zi, câte o mică "ţară ca afară".
Muncit de mic
"Aveam 11 ani când am acoperit turla unei biserici", îşi aminteşte Ştefan Marius Florin (foto) despre prima sa "lucrare", isprăvită în urmă cu 18 ani. Şi tatăl, şi bunicul său au fost tot tinichigii, iar el le dădea câte o mână de ajutor, începând de atunci să devină ce este acum: inginer constructor.
S-a născut într-un sat din Pomezeu, unde a şi făcut primele 4 clase de şcoală. Când oamenii mai meştereau la vreun acaret, se băga şi el, ajutându-i de la fundaţii la acoperişuri. Gimnaziala a făcut-o în alt sat, iar liceul la Beiuş, într-o clasă cu profil sportiv - "de fotbal, ce altceva?". După ce s-a accidentat a treia oară la genunchi, a revenit cu picioarele pe pământ. Şi-a amintit de construcţii şi s-a înscris la facultatea de profil în Oradea. În primul an au fost 150 de "boboci", dar au terminat-o doar 11.
Cu diploma în buzunar, ca mulţi alţi colegi, nu s-a gândit după absolvire să-şi şi practice meseria. Doi ani a stat acasă, în sat, unde şi-a deschis un ABC, până în momentul în care viaţa l-a scuturat. În toamna lui 2014, tatăl său a murit. A fost declicul spre drumul pe care merge acum şi pe care vrea să continue tot restul vieţii.
În al nouălea "cer"
După ce a studiat anunţurile de angajare ale firmelor de construcţii şi şi-a făcut socoteli atente, a ales să bată la uşa Selinei. "Face lucrurile cel mai bine", îşi motivează el alegerea. Ştia că diploma căpătată nu valora, în sine, nimic. Nu încă. Prin urmare, nu s-a simţit nici descurajat, nici înjosit când prima întrebare la care a trebuit să răspundă a fost "ce ştii să faci?".
"Am dat probă de lucru pe şantierul Palatului de Justiţie, pe atunci în reabilitare. Am meşterit nişte colţuri de burlane. Am fost angajat muncitor la atelierul de tinichigerie", povesteşte tânărul. Ştia că după ce va demonstra că poate şi că vrea, va deveni mai mult, ceea ce s-a şi întâmplat. După terminarea lucrării, i s-a încredinţat ceva important: modernizarea unei cabane de la munte pentru un client pretenţios. A dat, de fapt, proba că e cu adevărat inginer şi a refăcut-o de la zidărie la finisaje.
Anul trecut, în mai, a venit avansarea, fiind promovat inginer şi atribuindu-i-se construirea aripii vestice, cea dinspre sediul Poliţiei Municipiului, a celui de-al treilea bloc din cartierul Luceafărul. Ca responsabil de structură, l-a înălţat de la primul până la ultimul etaj, al nouălea, coordonând zilnic echipe de fierari-betonişti, dulgheri, zidari.
Greu de găsit
Viaţa de şantier, cu program neregulat şi muncă aspră, în arşiţă şi ger, l-a călit, l-a făcut mai atent şi mai înţelegător. A învăţat să preţuiască, zice el, mai ales caracterul şi dorinţa celor din jur de a face "lucru ca lumea", nu de mântuială.
"Majoritatea tinerilor nu au răbdare, întreabă cât e salariul, dar nu prea au răspuns când sunt întrebaţi ce ştiu să facă", spune şeful de şantier Silviu Matiuţa (foto). Deşi li se oferă salarii tot mai mari, în ultimii ani meseriaşii sunt tot mai greu de găsit, tot mai puţini şi tot mai în vârstă. "Avem doar 4 muncitori calificaţi sub 30 de ani. În fiecare an, din 10 tineri care vin să se angajeze, rămâne unul".
Între timp, Marius a devenit tatăl unui băieţel, şi-a cumpărat apartament în Oradea şi susţine că nu-i e teamă deloc că după terminarea blocului va rămâne fără job. "Oradea este un caz fericit, se tot dezvoltă, sunt multe alte proiecte. Preocuparea mea nu-i că rămân şomer, ci să urmeze ceva din care să învăţ mai mult decât ştiu acum", zice tânărul inginer.
Omul cu cutiile
Tot 29 de ani şi tot ca simplu muncitor şi-a început cariera - căci în cazul lui chiar este vorba de o carieră - şi Dan Sebastian Oprea. Era în anul II la Facultatea de Relaţii Internaţionale când a intuit că nu prea va avea ce face cu diploma. Studenţii au fost duşi pe la câteva primării, ba şi la Parlament, dar niciun profesor nu le-a putut spune "asta veţi face". Ca dovadă, un singur absolvent din promoţia sa munceşte în domeniu, la sediul ONU din Viena, unul e designer, alţii lucrează la fabrici din oraş...
Sebi s-a prezentat la mai multe interviuri până a optat pentru Celestica, unde este program manager, poziţie de middle management, la care a ajuns prin neîntreruptă autodepăşire. În 2010 a început ca operator fără nicio calificare: aşeza în cutii diversele materiale pentru colegii care lucrau la producţia de telefoane BlackBerry.
După 4 luni devenise responsabil de pontaje în departamentul de resurse umane: întocmea rapoarte cu absenţe pentru supervizori, care discutau cu muncitorii pentru a analiza motivele acestora. Avantajelor de până atunci - salariul peste nivelul de debut, transportul şi masa asigurate - li se adăuga un altul: "şansa că mi s-au deschis mai multe uşi". Nu e o lozincă, explică Sebi: "Am avut şansa să lucrez cu şi mai mulţi oameni".
Ajungi mai departe
În următorii doi ani a urmat mai multe cursuri de training. Nu avusese până atunci nicio legătură cu acestea, dar a învăţat şi electronică, şi economie. În 2013 a venit o nouă promovare, ajungând shipping administrator la logistică, treaba sa fiind să coordoneze încărcarea camioanelor şi să le completeze documentele de transport. În acelaşi an, a schimbat încă o dată departamentul, ajungând la achiziţii, ca buyer: pe baza specificaţiilor de la clienţii companiei, planifica aprovizionarea cu materie primă. Deja intra în contact cu beneficiari, furnizori şi transportatori din toată lumea, ceea ce l-a făcut să înţeleagă, cât se poate de personal, sloganul companiei: "Think Bigger. Reach Further - Gândeşte la scară mare. Ajungi mai departe".
După alţi doi ani, în 2015, a aplicat pentru primul post la nivel de corporaţie, cu responsabilităţi globale, de responsabil al unei baze de date pentru proiecte noi de producţie. Bineînţeles că a primit oferte de la alte firme, "dar dacă aş fi plecat, dădeam cu piciorul la evoluţie". Ca dovadă, după încă un an şi jumătate, Sebi a avansat din nou, devenind program manager, poziţie din care a ajuns să coordoneze departamentele în care lucrase până atunci, cu ingineri de producţie, de proces şi de calitate, planificatori, achizitori...
Speranţe
Toate aceste experienţe, precum şi implicarea în proiectele sociale ale companiei, l-au ajutat să cunoască mai bine nu doar afacerea care a ajuns să depindă şi de el, ci şi pe oamenii din jur, de la colegii de muncă la concitadini necunoscuţi cu care intră în contact ocazional, şi toate l-au făcut să spere că lucrurile, deşi arată rău în ţară, se vor schimba, totuşi, prin implicarea tuturor acolo unde poate fiecare.
"Dacă ar fi să trag o concluzie sau să transmit un mesaj, ar fi unul de încurajare şi pentru alţi tineri: cu cât se ridică oricine mai mult, cu atât i se deschid mai multe şanse", spune Sebi. Altfel spus, de oriunde ai începe, nu bate pasul pe loc, înaintează!
VIAŢĂ PLINĂ
Dezvoltare pe toate planurile
Chiar dacă poate să pară că permanentele promovări de la serviciu lasă asemenea tineri fără viaţă personală, realitatea nu-i defel aşa. Sebi Oprea are timp şi de fotbal, participând cu colegii în campionatul firmelor, ba ajungând chiar pe primul loc, şi de prieteni, şi de iubita cu care în curând se va căsători, dar şi să se implice în aşa numitele proiecte CSR (Corporate Social Responsability), vreo 30 în fiecare an: de la construirea de locuinţe în parteneriat cu Habitat pentru Umanitate, voluntariat la Cantina Săracilor a organizaţiei Caritas Eparhial ori "adoptarea" unor familii sărace împreună cu Asociaţia Smiles, până la instalarea de echipamente pentru fitness şi plantarea de flori în parcurile oraşului.
De asemenea, Sebi activează în programul Talent Academy al Celestica, ajutând alţi colegi să se pregătească la rându-le de promovarea în carieră. "Competiţia internă nu înseamnă rivalitate între cei care vor să avanseze, nimeni nu pune beţe în roate contracandidaţilor, ci fiecare vrea să demonstreze doar că e mai bun decât alţii, sau decât era el însuşi până ieri", spune tânărul de la Celestica.