Au vrut un nivel de realizare mai mare decât în ţară, dar asta nu-i împiedică să poarte România în suflet. Au ales să trăiască pentru şi din muzică, chiar dacă departe de patrie, într-o ţară campioană a românofobiei. Doi tineri, două lecţii: cum depăşeşti orice obstacol când ai un ţel şi cum iubeşti, când ai caracter, locul de unde ai pornit în lume.

BIHOREANUL vă spune povestea a doi orădeni, Andrada Brisc şi Florin Paşcu, o pianistă şi un toboşar stabiliţi la Londra cu speranţa că îşi vor atinge cândva visurile, el să cânte pe Wembley, iar ea pe marile scene ale Marii Britanii. Fără a-şi uita însă, nicio clipă, rădăcinile.

Un acordeon şi-o muzicuţă

Dintr-o singură privire n-ai ghici ce-i poate lega pe Andrada şi Florin. Ea, delicată, a fost crescută de o bunică foarte devotată, părinţii, tatăl medic, iar mama inginer, muncind până seara târziu. El, lungan şi tonic, cu o mamă fostă cântăreaţă de muzică populară şi tatăl fost dansator. Ea, genul conştiincios, care n-ar fi copiat în ruptul capului. El, rebel şi mereu în căutarea a ceva nou.

Destinele li s-au intersectat şi unit însă prin muzică, iar din profesoară şi elev au ajuns colegi şi parteneri. Bucuriile muzicii le-au descoperit amândoi din pruncie. "La 3 ani fredonam acasă cântecele de la grădiniţă. Odată, am găsit un acordeon vechi şi am început să le cânt şi la instrument", povesteşte Andrada. "Înainte de clasa I, am găsit la bunici o muzicuţă la care am cântat ceva ce tot auzeam la televizor", spune Florin. Era "Înflorit-a ruguţu", un cântec popular devenit şlagăr odată cu albumul "Party în Transilvania" al lui Marius Dragomir.

Uniţi prin muzică

Cum pasiunea Andradei pentru muzică era limpede, părinţii au mutat-o în clasele primare de la Şcoala Dacia la Liceul de Artă, pe care îl termina în 2003 la specializarea pian. Florin a ajuns acolo mai târziu, nu fără tărăboi: "Eram în clasa a V-a la şcoala din cartier când i-am spus lui tata că nu mai vreau să merg la şcoală, că nu-mi plăcea, ci voiam la muzică". Cum acasă cânta toată ziua la orgă, l-a dus la liceul căruia îi datorează nu doar profesia de acum, ci şi întâlnirea cu Andrada.

"Tata, pasionat de medicină şi clădind atât de mult în domeniul său, ar fi vrut ca unul dintre copii să ducă mai departe ceea ce a realizat, dar am ales facultatea de Muzică", povesteşte tânăra. Ca studentă, preda şi la Liceul de Artă, unde l-a cunoscut pe Florin, elev în a XI-a. După încă doi ani ea era asistent universitar, el student la specializarea Pedagogie. "Nu era ceea ce îmi doream, mie îmi plăceau tobele, pe care le-am studiat cu Iosif Trendler la Şcoala Populară de Artă, dar Pedagogia era o soluţie de acoperire, dacă nu reuşeam «dincolo»", zice Florin.

Poţi mai mult!

Andrada lucra la Universitate şi la Liceul de Muzică, dar întâlnirea cu Florin i-a redeschis orizonturile. "Mi-a spus că pot mai mult", povesteşte Andrada, adăugând că atât acesta, cât şi mama ei, au îmboldit-o să facă un masterat în capitala mondială a muzicii, la Londra.

Florin avea acelaşi vis încă de la 16 ani. Îl urmărea dintr-o seară când cântase în deschiderea unei trupe de legendă, Alphaville, la Toamna Orădeană. "Eram în trupa D-Side, cu Dutka Andras. Când dădeam în tobe în faţa a vreo 2.000 de oameni am simţit că mă nasc încă o dată", spune tânărul, dornic să-şi încerce norocul în metropola cu cei mai mulţi muzicieni şi de toate genurile, de la cel clasic până la pop şi rock.

Pas în doi

În 2008, când Andrada a dat examenul la Academia Regală de Muzică, nici măcar ea nu credea în propria stea. Concurenţa era uriaşă, 5.000 de candidaţi pe 8 locuri. "Am stat la Londra două zile şi am revenit cu sentimentul că n-o să mă mai întorc niciodată acolo", povesteşte tânăra. Acasă, un şoc teribil: tatăl ei suferise un infarct şi era internat la Cluj!

"Când am primit scrisoarea de acceptare nici nu-mi venea să deschid plicul. Nu ştiam dacă tata se va face bine şi ce să fac eu". Opţiunea a depins însă de altceva. "În ţară societatea se degrada continuu şi nu se vedea nicio scăpare, nicio şansă pentru satisfacţii sociale, profesionale ori personale", explică Andrada.

Aşa că după un an, în 2009, şi-au început aventura vieţii, căci în acel an Florin i s-a alăturat. Aplicase online, cu o înregistrare video, pentru un curs de tehnici de percuţie la Facultatea de Tobe din cadrul University of West London, şi fusese admis, ba a devenit chiar primul bursier român.

Nevoia, cel mai bun învăţător

Ajuns la Londra, tânărul s-a îngrijorat brusc: la interviul cu tutorele de studii a fost întrebat "How old are you?" (Câţi ani ai?) şi a răspuns aiurea: "Florin Paşcu". Nu ştia engleza! "Omul s-a şocat că am mers aşa, ca prostul, dar mi-a dat 6 luni să învăţ limba".

Testul, şi încă la nivel academic, l-a luat însă mai iute, în 5 luni, chiar dacă nu s-a închis într-o cameră să înveţe. Ca să câştige un ban de buzunar, şi-a găsit şi un job: să împartă ziare. Se trezea zilnic la 4 dimineaţa şi împingea pe străzi un cărucior de 100 de kilograme plin cu tipărituri, ascultând la căşti, de pe CD-player, cursuri de gramatică şi poveşti. "Englezilor le place să aibă ziarul dimineaţa la cafea. Dacă nu-l primesc până la 7,30, pun mâna pe telefon şi reclamă", zice tânăra. "Florin era aşa motivat încât 5 luni a refuzat să vorbească româneşte. O dată, când a încurcat o adresă de livrare, mi-a trimis SMS în engleză, să-l ajut. L-am sunat, dar mi-a închis pentru că vorbeam româneşte. A trebuit să-l resun şi să-i zic în engleză".

Vis pe Wembley

Cei doi tineri au înţeles curând de ce taxele universitare erau uriaşe. "La început mă îngrozeam că dau 16.000 de lire pentru 2 ani cu 5 ore de curs pe săptămână, dar apoi m-am prins: aveam cei mai buni profesori şi acces nelimitat la biblioteci şi săli pentru studiu individual", spune Andrada, întărind: "Nu e ca la noi, unde îţi toarnă carte cu pâlnia şi în final nu rămâi cu nimic".

Lui Florin, absolvirea i-a împlinit şi jumătate din vis: "De când cântasem în deschidere la Alphaville mi-am dorit să ajung să cânt pe Wembley. Coincidenţa a făcut că festivitatea de absolvire s-a ţinut pe stadionul mult visat!".

În 2011, la terminarea studiilor, au ales să rămână în Anglia. Andrada a lucrat o vreme ca profesor şi a dat concerte inclusiv pe scena Guildhall School of Royal Music and Drama, iar Florin îşi croia o carieră de toboşar, ajungând să cânte la festivaluri cu 200.000 de spectatori plătitori, precum Strawberry Festival şi Secret Garden Party.

Deasupra prejudecăţilor

Deşi iniţial plănuiau să deschidă o grădiniţă muzicală, în cele din urmă Andrada şi Florin şi-au făcut prima şcoală românească de muzică din Regat, AB Music Dreams. În scurt timp aveau 30 de elevi care învaţă muzică fie ca hobby, fie ca să ajungă profesionişti. Sunt între 4 şi 70 de ani şi de toate naţiile, englezi, americani, japonezi, ucraineni, arabi, sârbi. "Unul e manager la Bank of England şi nici n-a făcut o facultate de economie, încă o dovadă că acolo contează ce ştii să faci, nu diplomele", spune Andrada, încântată că pentru înfiinţarea firmei n-au avut de-a face nici cu birocraţia de acasă: "Am făcut-o într-o singură zi, n-au trebuit avize de la vecini, primărie, Sanepid, pompieri...".

După doi ani, şcoala are 7 profesori care predau canto clasic şi de muzică uşoară, pian, chitară, percuţie, cor şi teorie muzicală, iar ce e cu totul special, cel puţin din punctul lor de vedere, este că toţi sunt români.

"Noi suntem români"

Cu toate că românii nu sunt bine văzuţi în Anglia, mai ales din cauza ţiganilor, cei doi tineri se declară mândri de originea lor şi ţin legătura "cu toţi românii care vor să realizeze ceva". Frecventează bisericile româneşti, au dat concerte cu români, cum s-a întâmplat şi astă-toamnă, când au cântat cu orădeanul Nicolae Mihăilă, cunoscut cândva ca "Micul Mozart", pe o scenă cu două piane Steinway, "Rolls-Royce-urile în materie de piane", şi contribuie, după puterile lor, la închegarea unei comunităţi româneşti vii în Londra. "Păcatul naţional e însă dezbinarea. Ne este greu să fim uniţi, să vrem binele celorlalţi şi să schimbăm imaginea pe care străinii o au despre noi", recunoaşte Andrada.

În ciuda tuturor obstacolelor, orădenii noştri n-au însă de gând să se dea bătuţi, iar dificultăţile îi întăresc şi mai mult în încercarea de a se afirma. Pe cont propriu, ca buni muzicieni, dar şi ca români convinşi că n-au de ce să se ruşineze cu obârşia lor.


OFICII DE "AMBASADORI"
Pentru România şi Oradea

Deşi integraţi în societatea britanică fără probleme, Andrada şi Florin se simt legaţi de ţara şi oraşul natal, unde se întorc cel puţin o dată pe an. "Nici n-aş concepe Crăciunul în altă parte", spune Andrada. Revin în fiecare iarnă acasă cu concerte de colinde, iar anul trecut au cântat în biserici ortodoxe şi greco-catolice din Oradea, în beneficiul copiilor cu handicap.

Cei doi vor să le arate însă şi altora că România şi românii merită o altă imagine decât cea confecţionată de tabloide, aşa că au plănuit o şcoală de vară prin care, în iulie sau august, să-şi aducă elevii de la AB Music Dreams la Oradea. "Vrem să facem aici o tabără de muzică, o combinaţie între cursuri şi vacanţă", spune tânăra, bucuroasă că deja şi-a confirmat participarea un prim grup de elevi americani. "Sunt sigură că dacă ne vor cunoaşte mai bine, ne vor îndrăgi sau măcar respecta, pentru că România nu e o ţară de înapoiaţi"...