A fost şeful reprezentanţei Registrului Auto Român, a rămas în sistem în ciuda unei condamnări penale încasate pentru un accident mortal, fiind "convertit" ca monitor peste staţiile din Bihor care efectuează inspecţiile tehnice periodice, a fost acuzat că a "protejat" contracost unele din aceste staţii, dar a scăpat basma curată, pentru ca la finele anului trecut s-o comită din nou: a produs un accident de pe urma căruia maşina de serviciu pe care o şofa a devenit inutilizabilă. Mai mult, deşi l-a săvârşit în afara orelor de program, în drum spre satul natal, l-a "mutat" în Oradea, ca să nu dea seama că folosea autoturismul în interes personal.

Nouă ispravă a fostului şef RAR Oradea Gheorghe Lupaş pune încă o dată sub semnul întrebării îndreptăţirea sa de a lucra tocmai în acest domeniu.

Recidivist

În toamna anului 2009, Tribunalul Bihor menţinea o decizie pronunţată cu un an înainte de Judecătoria Oradea, care îl condamnase pe Gheorghe Lupaş (foto), fost şef al RAR Oradea, pentru ucidere din culpă, la 2 ani de închisoare cu suspendare şi obligaţia de a despăgubi cu 75.000 lei văduva unui bărbat pe care l-a omorât într-un accident în 2004.

Într-o dimineaţă din luna iulie a acelui an, într-un şanţ din marginea DN 76, între Drăgăneşti şi Beiuş, fusese găsit cadavrul unui bărbat de 45 ani din Finiş, victimă a unui accident, decedat în urma unor grave leziuni la cap. La faţa locului, agenţii Poliţiei Rutiere au găsit fragmente de vopsea, dintr-un semnalizator şi un ştergător de parbriz, elemente care i-au dus la identificarea autoturismului implicat, un Renault 5. Ulterior, poliţiştii au depistat şi maşina, în curtea unei case din satul Cusuiş, acoperită cu o pătură pentru a masca urma impactului. Înmatriculată cu numărul BH-04-GOD, îi aparţinea lui Gheorghe Lupaş, care susţinea că el lovise de fapt un cal, nicidecum un om. A încercat să scape, dar fără succes.

Monitor protector

În pofida condamnării, Lupaş n-a părăsit sistemul RAR, devenind monitor peste staţiile ITP din Bihor, însărcinat să verifice inspectorii auto din staţii, dar folosindu-şi atribuţiile de serviciu pentru a-şi rotunji veniturile.

La finele anului trecut, BIHOREANUL relata că Lupaş fusese acuzat că, în schimbul unor "taxe" egale cu suma pe care staţiile trebuie s-o achite RAR pentru fiecare maşină verificată, ar fi favorizat anumite staţii, manifestând "indulgenţă" în monitorizarea acestora, deşi inspectorii auto ce le deserveau acordau vize ITP ignorând defecţiuni la sistemele de siguranţă vitale (direcţie, frâne, lumini) ale vehiculelor. Între staţiile protejate se număra şi cea cu nr. 38 din Şoseaua Borşului, al cărei patron, Piheni Istvan, îi angajase fiul, pe Andrei Lupaş.

Scandalul a ieşit la iveală după o "combinaţie" care i-a adus lui Lupaş jr. un dosar penal tocmai pentru falsificarea unui certificat ITP. Aşa cum dezvăluia BIHOREANUL, pe 13 octombrie, unui poliţist de frontieră din Vama Salonta i s-a părut suspect că posesorul unui Audi înmatriculat în Neamţ i-a prezentat un certificat ITP, deşi cu câteva ore înainte fusese întors din drum, în Vama Borş, tocmai fiindcă îi era expirat. Or, fiind o zi de duminică, în care sistemul RAR nu funcţiona, era limpede că şoferul nu putea obţine un nou certificat decât fraudulos, iar autorul era nimeni altul decât fiul fostului şef RAR Oradea.

Potolit de controale

Un control dispus de conducerea centrală a RAR exact în perioada în care BIHOREANUL prezenta scandalul privind "protejarea" unor staţii ITP de către Gheorghe Lupaş a făcut un adevărat prăpăd în rândul acestora. După verificarea a 27 din cele 56 staţii din judeţ, 16 au fost sancţionate cu amenzi totalizând 84.000 lei, 4 au fost închise pentru 30 de zile, iar în cazul a 6 inspectori au fost anulate atestatele care le confereau dreptul să efectueze ITP.

Deşi controlul dispus de la Bucureşti a ocolit acuzaţiile formulate împotriva lui Lupaş, el a avut totuşi o urmare pozitivă. "Din cauza articolelor din BIHOREANUL şi a controalelor, Lupaş pare că s-a potolit şi nu a mai dat semne că protejează anumite staţii în detrimentul altora", afirmă o sursă din cadrul RAR.

În ultimele zile ale anului trecut, bărbatul a intrat însă în alt bucluc: a folosit maşina de serviciu, într-o zi nelucrătoare, pentru o cursă în interes personal, şi a accidentat-o, iar apoi a raportat evenimentul falsificând locul şi împrejurările în care l-a produs.

Minciună în raport

O sursă din RAR a deconspirat BIHOREANULUI că, după Crăciun, Lupaş ar fi plecat la ţară, spre Finiş, cu Loganul MCV de serviciu, înmatriculat cu numărul B-99-RWA, iar pe raza comunei Holod a intrat într-un cap de pod. "Pentru că nu avea ce căuta acolo de sărbători, a profitat că n-au existat victime şi n-a raportat accidentul la Poliţie. Maşina a adus-o la Oradea pe o platformă, iar în raportul pe care l-a înaintat Departamentului Parc Auto de la Bucureşti a prezentat o poveste de adormit copiii", spune sursa.

Concret, Lupaş ar fi scris că se deplasa pe Calea Sântandreiului pe prima bandă de mers, iar la un moment dat, deoarece o maşină care rula pe banda a doua şi-a schimbat brusc direcţia spre dreapta, a vrut să evite tamponarea cu aceasta şi a virat şi el dreapta, intrând într-un şanţ. Problema e, însă, că pe Calea Sântandreiului nu există niciun şanţ, iar pagubele suferite de maşină arată clar că accidentul a fost produs în urma unei coliziuni mult mai puternice, cu o suprafaţă dură.

De altfel, BIHOREANUL a găsit maşina într-un service din Oradea, reuşind să o filmeze şi s-o fotografieze.

Partea frontală inferioară e complet distrusă: puntea faţă e avariată complet, ambele aripi faţă, atât cea din dreapta, cât şi cea din stânga, sunt boţite, oglinzile retrovizoare exterioare au dispărut, parbrizul este spart în sute de fragmente pe care doar gerul încă le ţine laolaltă, iar pe partea laterală dreapta e afectată şi uşa din faţă.

Maşina-i de serviciu, viaţa-i personală

Şeful Centrului Zonal din Cluj al Departamentului Inspecţii Tehnice Periodice şi Supraveghere Parc Naţional de Autovehicule a RAR, Kiss Ferenc, căruia Lupaş îi este subordonat direct, a declarat BIHOREANULUI că acesta a trimis raportul privind accidentul doar Departamentului Parc Auto, dar l-a informat telefonic şi pe el în ziua în care l-a produs, pe 26 decembrie. Fiind a doua zi de Crăciun, evident a fost una nelucrătoare, în care Lupaş nu avea cum să folosească maşina de serviciu în interes profesional, ci doar personal, dar Kiss n-a dorit să facă alte comentarii.

Contactat şi el de BIHOREANUL, Lupaş a refuzat orice lămurire, susţinând în schimb, cu tupeu, că problema accidentului ar ţine de viaţa sa personală. "Cred că vă interesează prea mult viaţa mea personală", a spus el, ripostând, după observaţia reporterului că a lovit, totuşi, un autoturism de serviciu, nu pe cel personal, că "o fi de serviciu, dar se fac documentele care trebuie pentru asta, şi nu cred că-i o chestiune de interes public". Apoi a închis discuţia brusc: "Gata, la revedere, vreţi prea mult din viaţa mea personală şi nu-i corect".

Corect o fi, mai ştii, să crezi că un accident rutier făcut de un funcţionar public, şi nu de la orice instituţie, ci de la Registrul Auto Român, este o chestiune de "bucătărie internă", în care fraierii de contribuabili nu au de ce să se amestece...


LA PLATĂ
Ars la buzunar

Surse din cadrul RAR au explicat BIHOREANULUI că daunele provocate maşinii de serviciu de către Gheorghe Lupaş depăşesc considerabil plafonul până la care firma de asigurări cu care instituţia are contract decontează contravaloarea reparaţiilor în urma unor accidente.

Autoturismele RAR au asigurări de tip CASCO, dar limitate la plafonul de 7.000 lei. "Dacă o maşină accidentată trebuie reparată, iar costurile depăşesc plafonul, diferenţa trebuie s-o achite utilizatorul autoturismului, urmând ca în cazul în care nu acesta poartă responsabilitatea accidentului banii să fie recuperaţi de la persoana vinovată", afirmă sursa din RAR.

Loganul MCV distrus de Lupaş necesită reparaţii estimate la peste 15.000 lei. Dat fiind însă că a folosit maşina de serviciu în timpul liber, e posibil ca toată suma să îi fie imputată lui. De altfel, răspunzând unei solicitări scrise a BIHOREANULUI, conducerea centrală a RAR a precizat că după ce Lupaş a înaintat nota explicativă cu privire la accident, "a fost constituită o comisie disciplinară care va analiza eventuala abatere disciplinară şi va propune măsuri în consecinţă". Prin urmare, n-ar fi exclus ca Lupaş să fie pus la plată integral, dacă nu cumva să-i fie aplicate şi alte sancţiuni disciplinare.