Crescută în Palota, unde în tinereţe a fost învăţătoare, Maria Fernbach a părăsit "raiul comunist" din România în anii ’70, emigrând în America, unde a lucrat în sectorul financiar, câştigând suficient cât să-şi asigure o viaţă confortabilă cam oriunde pe pământ.

Moartea părinţilor a readus-o, însă, în satul natal aproape la vârsta a treia. Dacă nu era educată că "totul trebuie să fie just", putea să-şi depene în tihnă bătrâneţile, numai că această convingere a făcut-o să intre în "război" cu cel mai potent om al locului: Peter Dörner, fost consilier local şi preşedinte al societăţii agricole Frimont, o asociaţie prin care palotanii îşi lucrează în comun terenurile, cu utilaje pe care le deţin tot împreună. Acesta, acuză femeia, profită de poziţia în care l-au ales consătenii pentru a-i fura, până a ajuns cel mai bogat dintre ei, fără să le dea nicio socoteală.

Fire nemţească

După aproape patru decenii trăite în New York, Maria Fernbach a revenit în Palota întâi ca vizitator, la mijlocul anilor 2000, apoi ajungând să trăiască aici aproape la fel de mult ca în SUA, câteva luni pe an. Deşi, neavând copii, nu ştie cui o va lăsa, a renovat casa părintească din temelii şi a dotat-o cu tot confortul.

Grija tipic nemţească, dar şi meticulozitatea contabilicească dobândită în America au făcut-o atentă inclusiv la veniturile de pe urma terenurilor agricole moştenite de la părinţi, însumând o suprafaţă modestă, puţin peste un hectar, şi lucrată, la fel ca pământurile tututor palotanilor, de societatea agricolă Frimont, pe care aceştia au înfiinţat-o în 1991 şi în care deţin, tot în comun, şi mijloacele de producţie - tractoare, semănători, combine.

Una ţie, zece mie

În 1996, sătenii l-au ales ca preşedinte al Consiliului de Administraţie pe unul de-al lor, Peter Dörner. Cooperativa funcţiona după o regulă simplă: pământurile sunt lucrate de angajaţi, iar toamna, după recoltare şi scăderea cheltuielilor cu lucrările şi plata salariilor, membrii primesc fie produse, fie bani, proporţional cu suprafaţa deţinută de fiecare. Ca urmare, la un hectar, li se cuvin cantităţi egale de grâne sau sume egale de bani la hectar, câştigurile totale variind numai în funcţie de suprafaţa peste care fiecare e proprietar.

În scurt timp de la repatriere, Maria Fernbach a constatat o disproporţie uriaşă între veniturile preşedintelui şi cele ale membrilor, Dörner beneficiind de un câştig la hectar mult peste cel al sătenilor. Ceea ce i-a atras atenţia a fost chiar o declaraţie de avere pe care în 2010 bărbatul a trebuit s-o completeze deoarece era consilier local în comuna Sântandrei, ca reprezentant al Forumului Democrat al Germanilor. "Conform acesteia, a încasat atunci de la Frimont 612.952 lei pentru aproape 100 de hectare, adică 6.000 lei/hectar. În schimb, eu am primit 375 lei/hectar. De 16 ori mai puţin", spune femeia.

Preşedintele, separat

Ani întregi, Fernbach a încercat să obţină explicaţii, dar degeaba, Dörner zicându-i că nu este membră, ci doar moştenitoare a părinţilor decedaţi, dar totodată refuzând să supună votului Adunării Generale primirea sa în asociaţie, deşi cererea era cât se poate de legitimă.

De altfel, în februarie 2018, femeia a asistat la o Adunare Generală, constatând că în darea de seamă bărbatul n-a lămurit nici care a fost producţia obţinută pe cele 639 hectare, nici ce profit s-a realizat, nici formula de împărţire a câştigurilor. La fel, nicio vorbă despre cum a devenit, în câţiva ani, cel mai mare proprietar de terenuri, acumulând peste 116 hectare.

Anul trecut, în noiembrie, femeia l-a reclamat pe preşedinte la DNA pentru gestiune frauduloasă şi delapidare. Cum faptele nu sunt de competenţa magistraţilor anticorupţie, anul acesta, în iulie, dosarul a fost declinat Parchetului Oradea, care în septembrie l-a "îngropat" rapid, înainte ca avocatul pe care Fernbach l-a angajat să formuleze aşa-numita cerere în probatoriu, adică să ceară verificarea actelor pe care Dörner le-a depus în apărarea sa.

Potrivit ordonanţei de clasare, preşedintele Frimont declarase în faţa procurorului că diferenţele de câştiguri la hectar comparativ cu cele ale Mariei Fernbach s-ar datora faptului că el a optat pentru o variantă diferită de lucrare a terenurilor sale: în timp ce femeia primeşte la final de an suma obţinută din vânzarea produselor minus cheltuielile pentru lucrarea pământului, el îşi plăteşte separat lucrările şi tot separat îşi vinde producţia. Evident, orice localnic s-ar putea întreba de ce nu face pentru toţi la fel, de vreme ce toţi îi plătesc leafa de preşedinte...

Facturi "ulterioare"

Fernbach spune că procurorul a acceptat "dovezile" lui Dörner deşi, de fapt, nu au nicio valoare. Bărbatul a prezentat facturi emise de Frimont către sine însuşi, cum că ar fi plătit societăţii lucrările, deşi oricine ştie că nu facturile sunt cele care atestă plăţile, ci chitanţele, ordinele de plată, viramentele etc. Mai mult, facturile lui sunt unele "cu cântec", fabricate post-factum. "O parte au o numerotare începând de la numărul 12.067 până în decembrie 2013, după care urmează facturi cu numere începând de la 0000801, iar apoi facturi numerotate cu începere de la 12.290", explică Fernbach.

Culmea, facturile care încep de la numărul 0000801 sunt aproape identice cu cele emise de o altă firmă, SC Mark Agroprest SRL, aparţinând lui Mark Dörner, propriul fiu. "Imediat după ce băiatul a împlinit 18 ani i-a făcut firmă, prin care parazitează asociaţia, decontându-i diverse servicii şi vânzându-i o parte din producţie", spune Fernbach.

Că facturile ar fi măsluite o arată şi centralizatoarele de lucrări. O situaţie de lucrări din 25 iunie 2009, de pildă, conţine menţiunea "factură 10.497/31 august 2009", o alta, din 20 septembrie 2010, face referire la o factură din 23 septembrie. Or, întreabă reclamanta, "cum poţi şti dinainte cu o lună sau cu trei zile ce număr va avea o factură care urmează să fie emisă?"...

Dosar clasat

Cu toate că femeia a obiectat că facturile nu demonstrează nicio plată şi a cerut procurorului să le verifice, la fel şi contractele Frimont cu furnizorii şi beneficiarii, din care să reiasă atât costurile, cât şi cheltuielile, magistratul a refuzat, închizând ancheta cu concluzia că "din documentele anexate nu au fost identificate elemente de fapt care să întrunească elementele constitutive" nici pentru infracţiunea de gestiune frauduloasă, nici pentru cea de delapidare. "Voi contesta soluţia la conducerea Parchetului şi, dacă va fi nevoie, mai departe, în instanţă", spune Fernbach.

Cât despre Petre Dörner, deşi BIHOREANUL i-a cerut un punct de vedere, a refuzat orice discuţie pe fondul problemei, catalogându-şi în schimb contestatara drept "o nebună" procesomană, care în trecut, când era consilier local, l-a reclamat inclusiv la Agenţia Naţională de Integritate. "Să meargă la un psihiatru!", îi transmite bărbatul contestatarei, refuzând să dea presei explicaţii pentru o afacere "strict privată".

Asta cu atât mai mult cu cât, după cum tot el spune, se pregăteşte să transforme asociaţia în societate pe acţiuni, în care, ca proprietar al celor mai multe terenuri, va fi, evident, acţionarul principal. Că aşa-i în capitalismul autohton: din administrator, în câţiva ani, dacă ştii să te învârţi fără să te prindă nimeni, ajungi latifundiar...

DE UNA SINGURĂ
Oameni cârcotaşi, dar laşi

Maria Fernbach spune că, deşi nu este singura nemulţumită de felul în care Peter Dörner administrează asociaţia, ceilalţi săteni nu i se opun deschis preşedintelui. Explicaţia e uşor de înţeles. Cei mai în vârstă nu se încumetă la procese, pe cei tineri nu-i interesează, iar ceilalţi se mulţumesc cu ce li se "dă", în ideea că puţinul este mai mult decât nimicul.

Neimplicarea nu-i opreşte, însă, pe oameni să bârfească pe la colţuri că Dörner a ajuns să deţină 120 din cele 639 hectare arabile, că şi-ar fi însuşit o parte din utilajele agricole donate comunităţii de Forumul Democrat German, că familia sa foloseşte numai maşini de fiţe - BMW X5, BMW X6 şi Range Rover - ori că îi ridică fiului un ditamai "palatul" de 500 metri pătraţi. "Îmi pare rău s-o spun, dar văd că şi nemţii noştri sunt cam tot ca românii. Li se pare normal să fie jecmăniţi", zice Fernbach.