Maghiar, verdict final: Fostul rector află câte din zilele ce i-au mai rămas le va petrece după gratii

În ciuda atotputerniciei de care s-a bucurat, a unei interminabile liste de titluri ştiinţifice cu care s-a împăunat şi a protecţiei primite vreme îndelungată din partea unor politicieni şi magistraţi, fostul rector Teodor Maghiar are toate şansele să devină primul mare ştab local trimis la puşcărie.

Cea mai înaltă instanţă de judecată va pronunţa pe 11 septembrie verdictul final în procesul pe care DNA i l-a intentat în 2008, sub acuza că a păgubit statul cu peste 882 miliarde lei vechi prin falsificarea cifrei de şcolarizare a Universităţii, astfel încât instituţia să primească alocaţii mai mari decât cele cuvenite. În 2010, Maghiar a încasat de la Tribunalul Bucureşti o primă condamnare, de 8 ani închisoare, plus sechestrarea uriaşei averi în vederea recuperării prejudiciului. Anul trecut, apărat de unul dintre cei mai scumpi avocaţi, fostul rector n-a putut obţine de la Curtea de Apel Bucureşti decât o reducere cu 3 ani a pedepsei şi "eliberarea" bunurilor blocate.

BIHOREANUL, prima publicaţie şi totodată cea mai consecventă în dezvăluirea abuzurilor clanului Maghiar, vă prezintă în exclusivitate conţinutul celor 81 de volume ale dosarului în baza căruia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va pronunţa sentinţa definitivă în cazul fostului rector.

Între cele peste 12.000 de pagini se află şi mărturii ce descriu cum a încercat Maghiar să scape de răspundere, ba aruncând vina asupra fostei sale secretare şefe, Maria Durgău, ba spunând că ar fi fost ajutat de fostul prorector Cornel Antal, dar şi felul cum acesta din urmă s-a dezis de protectorul său, la fel cum au procedat, de altfel, un alt fost prorector, Ioan Mang, şi fostul director general administrativ al Universităţii, Viorel Ghergheleş. Nu în ultimul rând, mărturiile trădează şi faptul că, după descoperirea întregii afaceri, Maghiar a încercat să forţeze o secretară să falsifice raportarea către Minister. Fără succes, căci femeia a fugit în concediu, iar la proces i-a mai dezvăluit şi o faţă despre care până atunci nimeni nu vorbise: cea de bărbat care, la greu, îşi găseşte refugiul în aburii alcoolului.

Premieră

În 2005, BIHOREANUL devenea prima publicaţie care prezenta descoperirile Curţii de Conturi despre ilegalitatea cheltuirii banilor publici la Universitatea orădeană. Un capitol aparte din documentul întins pe 5.000 de pagini releva că pentru anul universitar precedent, 2003/2004, conducerea instituţiei raportase 21.455 de studenţi la forma fără taxă.

Fiindcă numărul bătea la ochi, egalând sau chiar depăşind marile centre universitare, procurorii financiari au făcut verificări în urma cărora au constatat că "numărul studenţilor din situaţiile primite şi numărul trimis la Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu corespund cu numărul de studenţi fizici". Diferenţele erau uriaşe: Universitatea susţinea că are 20.599 studenţi, iar Curtea de Conturi găsise doar 7.783. În concluzie, raportul Curţii cerea o verificare suplimentară şi atentă din partea MEC, pentru că doar în acel an Universitatea obţinea 300 de miliarde de lei în plus faţă de suma la care era îndreptăţită conform numărului real de studenţi.

Din răzbunare

Prinşi în "sistem", fiindcă primiseră posturi bine plătite în Universitate, magistraţii orădeni, deşi cunoşteau situaţia, s-au ferit să facă vreo anchetă, fie şi de formă. Buba s-a spart totuşi un an mai târziu, în 2006, când unul dintre cei mai apropiaţi tovarăşi ai lui Teodor Maghiar şi-a dat drumul la gură. Supărat că "Unchiul" îl obligase să cedeze conducerea Facultăţii de Medicină şi Farmacie fiului său, Adrian Maghiar (după ce el însuşi îi lăsase moştenire funcţia de rector celuilalt fiu, Doru Maghiar), fostul decan Mircea Ifrim (foto) a povestit la DNA Bucureşti cum se falsificau cifrele de şcolarizare, dar şi cum FMF a emis 26 de diplome pe numele unor cetăţeni italieni care nu urmaseră niciun curs la Oradea, pentru specializări precum naturopatia, chiropraxia, osteopatia ori posturologia, inexistente în România.

"În perioada ianuarie 2000-ianuarie 2004, învinuitul Teodor Maghiar a semnat şi a trimis la MEC situaţii nereale cu numărul de studenţi, inducând în eroare funcţionarii care au aprobat Universităţii alocaţii mai mari decât cele cuvenite", consemnau procurorii DNA Bucureşti în rechizitoriul încheiat în 2007, precizând că prejudicul adus statului depăşea 882 miliarde de lei vechi, sumă reprezentând diferenţa între alocaţiile cuvenite şi cele primite de Universitate.

Lovitură de teatru

Deşi scepticii considerau ancheta DNA o lovitură de imagine sau joc politic, cercetările s-au concretizat în 2008 prin trimiterea lui Maghiar în judecată, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals intelectual, plus fals şi uz de fals material în înscrisuri oficiale, fapte pentru care pedeapsa urcă până la 20 de ani închisoare. De-a lungul a 26 de înfăţişări la Tribunalul Bucureşti, bătrânul rector a tras de timp, ba pe motiv de boală, ba pentru a cere noi martori şi expertize.

În decembrie 2010, însă, a primit o lovitură grea, instanţa găsindu-l vinovat şi pronunţând o sentinţă dură: 8 ani închisoare pentru înşelăciune şi câte 3 luni pentru celelalte fapte, plus menţinerea sechestrului asigurator instituit de DNA asupra bunurilor sale, între care o casă pe strada Delavrancea 19/A, o vilă pe Gh. Doja 22 şi un uriaş conac pe Livezilor 4. "Sentinţa este murdară. Nu am făcut nimic decât am construit o universitate!", spunea indignat Maghiar care, previzibil, a atacat-o la instanţa superioară, la fel cum avea s-o facă şi DNA.

Judecat la Curtea de Apel Bucureşti, recursul s-a încheiat neaşteptat de repede, în octombrie 2011, şi tot cu un rezultat dezamăgitor pentru Maghiar: magistraţii i-au ridicat sechestrul de pe avere, dar nu l-au achitat, ci doar i-au redus pedeapsa principală la 5 ani de închisoare şi cele secundare la câte 2 luni. Noua sentinţă a fost interpretată fie ca rezultat al tărăgănării, fie al clemenţei faţă de septuagenarul care prezentase o listă de titluri ştiinţifice de peste 50 de pagini, nu avea cazier şi "a avut o conduită sinceră în faţa instanţei". Mulţi au estimat că la final, după ce se va pronunţa şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde sentinţa a fost din nou atacată de ambele părţi, fostul rector va scăpa cu o pedeapsă mai mică, eventual de doar 3 ani, caz în care putea beneficia de suspendarea executării.

Acuzat bolnav, dar acuzator

BIHOREANUL este singura publicaţie care a studiat dosarul de la ÎCCJ şi a descoperit cum a avut loc până acum procesul, ce probe a prezentat DNA, cum s-a apărat Maghiar, cine dintre foştii colaboratori a depus mărturii în favoarea acestuia şi cine a îndrăznit sau a avut interesul să-l "înfunde".

Prima observaţie ce merită reţinută este, însă, că fostul rector a încercat sistematic să amâne judecata. Asistat de avocatul bucureştean Cezar Bivolaru, Maghiar a acuzat DNA că, prin sechestrul pus pe avere, i-ar fi încălcat dreptul la apărare. Spre dezamăgirea sa, Curtea Constituţională, unde s-a mutat o vreme procesul, s-a pronunţat totuşi rapid, motivând că "inculpatul n-a fost lipsit de proprietatea asupra bunurilor", ci doar împiedicat să le vândă, până la încheierea procesului, iar măsura nu înseamnă şi anularea prezumţiei de nevinovăţie.

De asemenea, fostul rector a lipsit de la zeci de termene de judecată, trimiţând în schimb Tribunalului tot atâtea adeverinţe eliberate de Spitalul Judeţean şi de Spitalul Pelican deţinut de cei doi fii ai săi, cum că suferă de numeroase boli de natură cardiologică, neurochirurgicală, gastroenterologică şi chiar psihică, fiind afectat între altele chiar şi de "depresie pronunţată".

Expertiză pe plac

După ce a epuizat şi acest arsenal, Maghiar l-a angajat pe celebrul avocat clujean Gheorghiţă Mateuţ. Sfătuit de acesta, fostul rector a cerut o expertiză contabilă independentă, ca să "răstoarne" raportul întocmit de specialiştii DNA în colaborare cu cei ai Curţii de Conturi, ce demonstrau atât prejudiciul, cât şi răspunderea sa în falsificarea raportărilor către MEC.

Efectuată de un expert bucureştean şi, surpriză, de un orădean care făcuse parte din conducerea Camerei de Conturi Bihor, Eugen Balog, lucrarea i-a venit lui Maghiar ca o mănuşă, concluzia celor doi fiind că nu se putea stabili cu precizie diferenţa dintre numărul de studenţi real şi cel raportat de Universitate, deoarece numai în arhivele a 5 din cele 18 facultăţi s-au mai găsit documentele originale transmise către Rectorat. Mai mult, experţii au opinat, halucinant, că fapta lui Maghiar, chiar dacă ar fi reală, nu a produs niciun prejudiciu întrucât "toţi banii primiţi au fost cuprinşi în bugetul de venituri şi cheltuieli al Universităţii, iar instituţia a cheltuit în proporţie de 82% sumele alocate".

Altfel spus, rectorul nu a băgat în buzunar niciun leu, toate sumele fiind folosite în interesul Universităţii. Asta deşi era evident că, indirect, întreaga conducere a Universităţii şi-a asigurat în acest fel fonduri mai mari, inclusiv pentru firmele cărora li s-au încredinţat diverse lucrări, între care - cum au reţinut şi procurorii DNA - şi societăţile Dec IT şi Keysys, patronate de prorectorul Ioan Mang, ori CIAC, deţinută de Ioan Mintaş, prodecan la Facultatea de Mediu. Totuşi, experţii au insistat că "dacă Universitatea nu ar fi dispus de aceste sume, instituţia era pusă în situaţia de a nu putea achita lucrările efectuate de diferite societăţi comerciale, ceea ce ar fi dus la calcularea şi plata unor majorări şi penalităţi, şi i-ar fi îngreunat şi mai mult situaţia financiară". În fine, au arătat experţii, chiar dacă procurorii financiari au găsit probleme în cheltuirea banilor la Universitate, de fiecare dată instituţia a făcut contestaţii la instanţele din Oradea, iar acestea i-au dat câştig de cauză. Raportul de expertiză avea să fie copios folosit de avocatul lui Maghiar, avocatul Mateuţ susţinând că de vreme ce hotărârile instanţelor civile au autoritate de lucru judecat şi în cauze penale, acţiunea împotriva clientului său ar trebui oprită.

Martori buni...

Maghiar a cerut şi audierea unor foşti colaboratori precum Iacob Hanţiu (fost decan al Facultăţii de Sport, iar ulterior prorector), Cornel Durgheu (fost decan la Arte), Nicolae Josan ori Paul Magheru (foşti prorectori). Cu toţii, aceştia şi-au plătit cu prisosinţă datoria faţă de "ctitor", declarând că facultăţile au raportat totdeauna corect către Rectorat numărul de studenţi şi că niciodată Maghiar nu le-a cerut să falsifice situaţiile. Cele mai categorice mărturii favorabile le-au depus Hanţiu şi Magheru. "La fiecare facultate exista câte o secretară şefă care ţinea evidenţa studenţilor şi efectua o situaţie. Tabelele erau transmise apoi la conducerea Universităţii, care niciodată nu ne-a cerut să modificăm situaţiile transmise", a declarat primul, pentru ca celălalt să adauge că, "din câte îl cunosc personal pe dl. Maghiar, eu cred că nu a băgat în buzunar niciodată, nici un leu".

Fostul rector a apelat însă şi la prieteni din MEC, precum Ioan Ciucă, şeful unităţii de finanţare a învăţământului superior, care i-a minimalizat orice răspundere şi a încercat să "îmbârlige" judecătorii. "Mecanismul de finanţare a universităţilor, ca algoritm de calcul, este foarte complex. Dacă nu cunoşti matematică la nivel superior, nu îl înţelegi. (...) Încercând să înţeleg cum s-au făcut cele 9 raportări eronate în perioada 2000-2004, mi-am dat seama că este vorba de o neînţelegere a acestor noţiuni. Cred că dacă le-aş da un test tuturor rectorilor din ţară aflaţi la al doilea mandat, nu s-ar găsi doi care să înţeleagă", a susţinut Ciucă.

Partea proastă, atât pentru el, cât şi pentru Maghiar, a venit însă atunci când Ciucă a fost întrebat de ce nu a verificat raportările şi cum se explică, totuşi, că nicăieri în ţară nu s-au mai descoperit falsuri ca aici, ci diferenţe între numărul raportat şi cel real "de cel mult 10-15 studenţi". "Nu am avut timp, din cauza personalului redus şi a timpului scurt avut la dispoziţie", a susţinut Ciucă, fără a mai insista în favoarea lui Maghiar.

... şi răi

Dacă unii martori i-au fost de ajutor, nu acelaşi lucru se poate spune despre alţii, precum secretara şefă a Universităţii, directorul general administrativ Viorel Ghergheleş, prorectorul Ioan Mang şi chiar şi Cornel Antal. Ba dimpotrivă.

Astfel, voit sau nu, Mang - care la un moment dat, când a vrut să candideze împotriva lui Doru Maghiar la funcţia de rector, intrase în dizgraţia clanului Maghiar - a declarat că "Unchiul" era cel care ar fi obligat decanii, prin secretara şefă, să "aranjeze" raportările către Minister. "Secretara şefă mi s-a plâns că numărul de studenţi precizat de mai mulţi decani nu corespundea cu studenţii efectivi şi că se făcea presiune de către rector pentru a se reface tabelele", declara Mang (foto).

La rându-i, secretara şefă, susţinea că "am primit datele de la facultăţi şi le-am înaintat rectorului întrucât eu nu ştiam să procesez tabele pe calculator în sistem Excel, fapt pentru care, din câte ştiu, rectorul apela la un specialist în informatică", dar şi că "atunci când i-am adus la cunoştinţă că nu am cunoştinţe de calculator, rectorul mi-a spus că se ocupă el de aceste probleme şi va găsi pe cineva cui să traseze atribuţia de a completa tabelele. Ca atare, chiar de la prima raportare, din octombrie 1999, Maghiar Teodor s-a ocupat de completarea tabelelor". Femeia l-a incriminat astfel pe fostul rector, chit că îi datora nu numai diploma de ingineră, ci şi promovarea ca şefă de lucrări la Facultatea de Inginerie Electronică şi Ingineria Informaţiei (deşi nu ştia să lucreze pe calculator!), şi chiar şi un doctorat în Geotermalism, cu o lucrare "servită" despre "Utilizarea în cascadă a energiei apei geotermale cu temperatură moderată".

Mai mult, Maria Durgău le-a spus procurorilor şi judecătorilor că de fiecare dată atât ea, cât şi directorul general administrativ Viorel Ghergheleş, erau obligaţi să semneze raportările alături de rector şi că o făceau pe loc, în biroul lui Maghiar, după ce primul care se iscălea era tocmai acesta. Iar ei, evident, nu puteau verifica veridicitatea datelor, cum avea să întărească şi Ghergheleş: "Eu eram chemat în biroul rectorului şi pus să semnez, şi nu puteam verifica datele pentru că nu aveam acces la ele, şi nici nu puteam să comentez decizia rectorului".

Antal, glonţ pe lângă

Un alt aspect interesant l-a relevat şi declaraţia unui fost inginer de la Universitate, Paul Marius, care indirect arăta cu degetul spre Cornel Antal, pe motiv că şi acesta, deşi nu avea nicio atribuţie în chestiune, ci doar fiindcă era de încredere în ochii lui Maghiar, a avut un rol în "centralizarea" raportărilor false. "Centralizarea datelor de la facultăţi se făcea la secretariatul ştiinţific (n.r. - controlat de Antal), astfel încât tabelele ajungeau la Măduţa Florin (n.r. - un alt inginer) pentru centralizare şi implementare. La finalizarea situaţiilor, datele erau verificate de Cornel Antal, care se ducea apoi la Rectorat cu situaţiile întocmite. Rămânea destul de mult, 2-3 sau chiar 5 ore la Rectorat, şi de cele mai multe ori se întorcea indispus, îl chema pe Măduţa şi îi restituia tabelele pentru anumite modificări ale cifrelor, dar nu cunosc concret ce modificări s-au făcut", declara Paul.

Interogat la rându-i, Antal, a ştiut să îndepărteze focul de la el, insistând că nu a avut nicio atribuţie în întocmirea şi trimiterea rapoartelor: "Situaţiile veneau de la Rectorat şi erau distribuite la facultăţi pentru a se da răspunsurile. Eu mă ocupam cu cercetarea ştiinţifică şi nu aveam ca atribuţie să strâng răspunsurile de la facultăţi", a scăldat-o Antal, adăugând: "Atunci când rectorul îmi solicita, centralizam şi situaţiile de la facultăţi, apoi ele ajungeau la rector, după care nu cunosc unde se trimiteau". Cert e că, deşi pare să nu fi fost străin de chestiune, Antal nu a fost cercetat, cum nu a fost nici Durgău ori Ghergheleş, ci doar folosit ca martor, mai ales că semnătura sa nu apare pe niciun act.

Pusă să falsifice

Cea mai gravă depoziţie a aparţinut fostei secretare şefe a Departamentului pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic, Ana Georgeta Groza, care l-a acuzat pe Maghiar că a pus-o să falsifice datele privind numărul de studenţi în 2007, când nici nu mai era rector. "În 2007, când inculpatul Maghiar Teodor era deja anchetat de DNA, m-a sunat să cobor în biroul lui şi să modific numărul de studenţi. Mi s-a cerut să modific numărul punând un 2 în faţa cifrei iniţiale, ţin minte că iniţial erau declaraţi 5.000 şi ceva de studenţi. Era prima oară când îmi cerea aşa ceva mie. Am spus că voi vorbi cu directorul Departamentului, ceea ce am şi făcut, iar acesta mi-a spus să nu modific nimic şi să fac o copie după ce am declarat iniţial. Nu am comunicat rectorului că refuzăm. Am fost nevoită să intru în concediu, mi s-a părut stresant să fiu sunată de mai multe ori, să fiu chemată să fac ceea ce mi s-a cerut. Mai mult, mi s-a părut că inculpatul era şi în stare de ebrietate".

Procurorii au arătat în rechizitoriu că fapta lui Maghiar era instigare la fals dar, pentru ca dosarul să nu se complice, au consemnat că aceasta va face obiectul unui alt dosar, "la fel ca alte fapte penale rezultate din cercetări", precum emiterea celor 26 de diplome în medicină pe numele cetăţenilor italieni.

În locul fiului

Deşi a respins toate acuzele, fostul rector Teodor Maghiar nu a reuşit să se disculpe. Ba, dimpotrivă, s-a încurcat şi el în declaraţii. Căci, prins cu o raportare fictivă făcută pe 9 noiembrie 2004, când rector era fiul său, Doru, dar semnătura sa figura şi în dreptul numelui şi funcţiei acestuia, şi în locul secretarei şefe, şi al directorului general administrativ, Maghiar avea să se justifice că a comis falsul "pe baza datelor personale pe care le deţineam eu", pentru că "în acea zi nu se afla în Universitate nimeni din conducere". Ceea ce, după cum au remarcat şi magistraţii, este absolut neverosimil, mai ales că, oficial, în scris, MEC nu solicitase în acea perioadă Universităţii nicio raportare, şi doar caracterul şi năravurile de fac-totum ale fostului rector l-au determinat să se ocupe în continuare de problemă. De altfel, au mai constatat magistraţii, imediat după toamna anului 2004, cifrele de şcolarizare transmise de Universitate au scăzut simţitor şi au coincis cu cele reale, "fiind lesne de concluzionat că raportările false au avut loc doar în perioada când acestea au fost semnate de Maghiar Teodor".

Final deschis

Ajuns în ultima fază a procesului, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este posibil aproape orice verdict, cu excepţia achitării, căci atât Tribunalul, cât şi Curtea de Apel Bucureşti şi-au motivat sentinţele în detaliu, argumentând de ce faptele fostului rector sunt indubitabile. Magistraţii pot fie să menţină hotărârea Curţii de Apel, caz în care Maghiar va rămâne cu condamnarea de 5 ani, dar cu averea neatinsă, fie pe cea a Tribunalului, cu 8 ani de închisoare, însă fără tot ce-a agonisit, fie să caseze ambele sentinţe şi să-i fixeze o pedeapsă mai mică, dar nu sub 3 ani.

Oricare ar fi verdictul final, cert e că fostul rector, bolnav şi bătrân, trecut bine de 60 de ani, va executa maximum o treime din pedeapsă, fiindcă aşa prevede legea. Rămâne de văzut, aşadar, iar asta mai mult ca sigur nu îi este indiferent, dacă statul va ajunge să-l execute silit pentru a-şi recupera paguba, sau dacă - dimpotrivă - de ea se vor bucura cei doi fii cărora Maghiar a încercat să le lase moştenire inclusiv "Sorbonica"...

PROTECTOR PROTEJAT
"Rezolvări" locale

Supranumit "Unchiul", Teodor Maghiar a condus Universitatea din 1991 până în 2004 ca pe o moşie personală, fără a face niciodată public câţi bani primea instituţia, ce investiţii derula, cine executa lucrările şi la ce preţuri. O atitudine de "Naş" pe care şi-a permis-o fiindcă îşi făcuse o uriaşă reţea de relaţii cu mai-marii politicii, între care fostul consilier prezidenţial Traian Chebeleu, foştii miniştri ai Educaţiei Liviu Maior şi Alexandru Atanasiu, cel al Apărării, Ioan Mircea Paşcu, şi fostul şef al SRI, Virgil Măgureanu. Din banii procuraţi şi cu ajutorul unor asemenea politicieni, Maghiar (ajuns la finele anilor '90 el însuşi senator PDSR)

le-a întors tuturor o parte, făcându-i profesori asociaţi sau doctori honoris causa, împărţind lucrări pentru firmele oamenilor de casă şi făcând universitari o mulţime de primari, prefecţi, judecători, procurori, poliţişti şi finanţişti care i-au fost sau îi puteau fi utili.

Deşi de-a lungul timpului BIHOREANUL le-a pus pe tavă numeroase dovezi privind abuzurile săvârşite (de la falsificarea numărului de studenţi şi achiziţionarea în numele cantinei Universităţii a unor alimente pentru restaurantul familiei, En Vogue, şi de la transformarea bazelor didactice ale instituţiei în parcare pentru firma de TIR-uri a clanului până la angajarea ilegală a unor protejaţi), niciunul dintre oamenii legii din Oradea nu s-a autosesizat vreodată. "Nu puteam s-o fac pe baza informaţiilor din presă", se scuza fostul şef al DNA Oradea, Ioan Moldovan. Nici procurorii de la celelalte parchete nu au fost mai breji, atitudine explicabilă în condiţiile în care însuşi procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Oradea, Valentin Mirişan, era şi decan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii. Noncombatul a caracterizat, de altfel, toate instituţiile locale până în anul 2006, când DNA Bucureşti a luat, în sfârşit, taurul de coarne...

ÎN COLIMATOR
Tată condamnat, fiu cercetat

În timp ce tatăl său riscă o condamnare definitivă chiar luna aceasta, fiul preferat, Teodor Traian Maghiar (foto), căruia bătrânul i-a şi lăsat în 2004 drept moştenire funcţia de rector, a scăpat deocamdată de proces, dar trăieşte cu riscul de a-i împărtăşi soarta. Conform rechizitoriului DNA, Doru Maghiar este şi el răspunzător, ca fost decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, de eliberarea a 26 de diplome false pe numele unor cetăţeni italieni, în specializări precum chiropractică, osteopatie, naturopatie ori dietologie.

Ancheta a scos la iveală că titularii diplomelor nu au fost niciodată înscrişi la cursurile FMF, nu au fost înmatriculaţi la Universitate, nu au urmat cursuri şi nu au susţinut examene, că nu există nicio teză de disertaţie a acestora şi, bomboană pe colivă, aceste specializări nu sunt acreditate în România nici de Ministerul Sănătăţii, nici de cel al Educaţiei.

Disjuns din cel al tatălui său, dosarul întocmit pe numele lui Doru Maghiar a rămas în cercetare, fiind tergiversat din cauza aşa-numitelor conflicte de competenţe ale procurorilor. În urmă cu doi ani, DNA îl trimisese spre soluţionare la Parchetul Bihor, însă magistraţii orădeni l-au refuzat ca pe un cartof fierbinte, invocând că el ar fi de competenţa procurorilor anticorupţie şi cerând Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să-l îndrepte din nou spre DNA.

Citiţi pe această temă şi articolul "La penitenciar, dar cu banii-n buzunar: Fiscul recuperează abia 1% din prejudiciile produse de corupţii bihoreni"