Un bărbat din Girişu de Criş, dat dispărut săptămâna trecută de concubina sa, a fost găsit mort pe marginea unui canal colector din satul Berechiu, comuna Sânnicolau Român, ulterior procurorii Parchetului Bihor descoperind că fusese lichidat chiar de familia care îi anunţase dispariţia.

BIHOREANUL vă prezintă detaliile crimei oripilante comise de fiul vitreg al victimei şi de iubitul fiicei lor de 15 ani, care au încercat să şteargă urmele faptei după modelul monstrului din Caracal, Gheorghe Dincă, aruncând sodă caustică pe victimă!

Dispărut fără urmă

Nicolae Cardoş a fost dat dispărut de concubina sa, Gajdos Klara, de Bobotează. Femeia în vârstă de 50 ani se prezentase la Postul de Poliţie din Girişu de Criş ca să anunţe că bărbatul cu care trăia de peste 17 ani ar fi plecat de acasă duminică seară, în jurul orei 18.20, iar de atunci nu l-a mai văzut nimeni.

În aceeaşi zi, cazul a fost mediatizat de Poliţia Bihor, preluat de site-urile de ştiri şi rostogolit pe reţelele de socializare. Bărbatul în vârstă de 46 ani intrase, parcă, în pământ. Ce s-a întâmplat cu el s-a aflat la sfârşitul săptămânii trecute, dintr-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor semnat de procurorul şef al secţiei urmărire penală, Gheorghe Berce: Nicolae Cardoş era mort. Fusese ucis de fiul său vitreg, Kis Attila (33 ani), şi de iubitul fiicei lor de 15 ani, Ionuţ Flonta (20 ani). Cea care i-a întărâtat la crimă a fost concubina.

Filmul unei crime

Potrivit procurorului, omorul fusese săvârşit în seara de 4 ianuarie, "pe fondul unei stări conflictuale mai vechi". Bărbatul avea obiceiul să bea, iar la beţie îşi teroriza familia care de Crăciun a şi plecat de acasă de teama lui, întorcându-se abia de Revelion. În sat, oamenii nu ştiau nimic despre metehnele lui, povestind doar că a fost om harnic şi cumsecade.

În acea seară de 4 ianuarie, întors de la un vecin căruia îi tăiase porcul şi unde se şi cinstise, Nicolae Cardoş ar fi fost pus pe harţă. Şi-a revărsat nervii, ca de obicei, pe femeia cu care trăia de 17 ani, iar în timpul disputei, zic sursele BIHOREANULUI, ar fi ridicat şi un cuţit la ea, moment în care în încăpere au intrat fiul acesteia şi iubitul fiicei.

Pe moment, scandalul a fost aplanat, dar femeia a ieşit în curte şi, fără să gândească, i-ar fi chemat pe cei doi tineri spunându-le că "aşa nu se mai poate" şi hotărând, împreună cu ei, să-i aplice o corecţie.

Cei doi s-au şi executat. L-au chemat pe bărbat în anexa centralei termice, sub pretextul că aceasta nu funcţionează, iar aici Kis i-a dat cu o sucitoare peste ceafă, moment în care victima i-ar fi ameninţat cu moartea, ceea ce a făcut ca tinerii să-şi schimbe planul: Flonta a apucat un levier cu care a dat în bărbat până când a văzut că nu mai mişcă.

Desfigurat cu sodă

Apoi cei doi au ieşit, lăsându-l să agonizeze. S-ar fi întors, zic sursele, după aproximativ o oră, când bărbatul era mort, şi l-au împachetat în saci de nylon. A doua zi, au cumpărat sodă caustică din Oradea, de la magazinul Leroy Merlin, iar seara, împreună cu Klara, au băgat cadavrul în maşina lui Flonta şi l-au transportat la marginea satului Berechiu. Aici, după ce l-au scos din portbagaj, i-au stropit capul cu sodă caustică, pentru a-l face de nerecunoscut, iar în final l-au aruncat pe digul unui canal colector din apropierea unui drum agricol, la circa 100 de metri de linia ferată Oradea-Salonta, loc în care, ulterior, a şi fost găsit.

Pe 6 ianuarie, dimineaţa, Klara a anunţat la Poliţie dispariţia concubinului, susţinând că bărbatul ar fi plecat de acasă cu o seară mai devreme, în jurul orei 18.20, în timp ce ea şi copiii ieşiseră la cumpărături, iar de atunci nu l-a văzut nimeni.

Dibuiţi pe "cameră"

În timpul cercetărilor declanşate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bihor sub coordonarea procurorului criminalist al Parchetului Bihor, Ciprian Man, fost şef al DNA Oradea, anchetatorii au găsit rapid indicii că bărbatul căzuse victimă, de fapt, unei crime.

Pe înregistrările făcute de camerele de supraveghere video montate de Primăria Girişu de Criş pe stradă, în seara de 5 ianuarie, la ora indicată de femeie, 18.20, Cardoş nu apărea ca părăsind casa. În schimb, s-a văzut maşina lui Ionuţ Flonta ieşind din curtea casei, avându-i ca pasageri pe Gajdos Klara şi pe fiul ei, care susţinuseră că la ora respectivă erau "la cumpărături". Apoi, două ore nu s-a mai înregistrat nicio mişcare, după care aceasta prezintă întoarcerea autoturismului şi parcarea lui în curte, deşi până atunci, după cum au explicat vecinii, a fost ţinut în stradă, la fel cum procedau toţi.

Mai mult, pe 6 ianuarie, de Bobotează, chiar în ziua în care Klara anunţa dispariţia concubinului, fiul şi iubitul fiicei lor au fost înregistraţi spălând maşina în curtea casei, ceea ce a stârnit nedumerirea sătenilor, pentru care orice zi de Sărbătoare e sfântă, ştiind că în gospodării nu se lucrează decât strictul necesar.

În plus, după cum au aflat poliţiştii, bărbatul nu luase nimic la plecare, nici haine, nici obiecte, ba nici măcar bicicleta cu care umbla permanent în sat. "Femeia zicea că-i lipseşte periuţa de dinţi şi piaptănul, dar altceva nimic. Bicicleta era în curte, iar el nu pleca nicăieri fără bicicletă", a povestit un vecin, Ioan Oros.

După modelul "Caracal"

Ca să ascundă fapta, sucitoarea cu care a fost lovit Nicolae Cardoş a fost arsă, levierul ascuns, iar cadavrul îngheţat a fost împachetat cu grijă, astfel că în anexa unde avusese loc crima nu au fost găsite urme vizibile de sânge. Criminalii au încercat să facă şi cadavrul de nerecunoscut, neştiind că acesta putea fi identificat, totuşi, în baza unor analize ADN. "Probabil au urmărit cazul Caracal, de aceea au cumpărat sodă caustică. Au crezut că victima nu va putea fi recunoscută", explică sursa BIHOREANULUI.

Pentru a păstra aparenţele, Atilla Kis, fiul vitreg al bărbatului, a participat împreună cu alţi tineri la acţiuni de căutare în jurul comunei, iar concubina a cerut pe Facebook ajutor pentru găsirea lui.

"Mai mult împinsă din spate, totuşi", a povestit vinerea trecută ziariştilor verişoara lui Nicolae Cardoş. "Eu am insistat să-l caute, am trimis-o peste tot, i-am zis să meargă la Poliţie şi la Oradea, nu doar aici, în comună, i-am zis să caute şi la spitale. Nicio clipă nu am bănuit-o, deşi mi se părea ciudat de pasivă, şi ea, şi fata, şi băiatul. Am întrebat-o, la un moment dat, dacă nu simte ceva, dacă n-a visat ceva, că doar îi era soţie, trebuia să ştie dacă a mers la femei, dacă juca la jocuri de noroc... Mi-a zis numai că-l simte că e în casă, lângă ea", a mai spus, şocată, verişoara victimei.

În arest

În final, joia trecută, după o anchetă contra-cronometru, echipa de poliţişti coordonată de procurorul Ciprian Man a ridicat cele trei persoane implicate în crimă. Gajdos Klara şi cei doi tineri au fost audiaţi până târziu în noapte şi, zic sursele BIHOREANULUI, au recunoscut că l-au ucis pe bărbat, povestind în detaliu şi cum au procedat.

Vineri dimineaţă au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după care au fost conduşi în casa în care au comis crima şi la locul în care au abandonat cadavrul, pentru a face reconstituirea. În final, vineri seară au fost prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor care, după dezbateri întinse aproape până la miezul nopţii, a dispus arestarea lor preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, măsură ce poate fi contestată la Curtea de Apel Oradea.

Cei trei sunt acuzaţi de profanare de cadavre, faptă pentru care legea prevede o pedeapsă între 6 luni şi 3 ani. În plus Gajdos Klara este acuzată de instigare la violenţă în familie cu referire la omor, fiul ei, Kis Attila, de violenţă în familie cu referire la omor, fapte pedepsite cu detenţie între 10 şi 25 ani, iar Ionuţ Flonta, iubitul fiicei lor, este anchetat pentru omor în formă simplă, pedepsită cu până la 20 de ani de închisoare.

Decizia va aparţine judecătorilor, în faţa cărora şocanta poveste a unei răzbunări înecate în sânge va ajunge după finalizarea anchetei penale, nu peste mult timp.