După descoperirile revoltătoare din Bucureşti, unde un italian cu opt clase profesa în baza unei parafe de chirurg plastician obţinute pe şest, iar o tânără din Ilfov, tot cu studii gimnaziale, lucra într-un spital de stat cu o diplomă de medic fabricată la imprimantă, un caz asemănător a fost descoperit şi la Oradea.

Poliţiştii au demascat o cosmeticiană autodeclarată "cadru medical" care de peste doi ani făcea intervenţii medicale pe feţele clientelor, într-un obscur salon de apartament. Dar nu e singura, zic oamenii legii, care verifică acum toate saloanele de înfrumuseţare din oraş, în căutare de alţi impostori. Între timp, adevăraţii medici avertizează: "tratamentele" realizate de persoane neavizate şi cu soluţii îndoielnice pot provoca probleme grave de sănătate...

Percheziţii la salon

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bihor au descins miercurea trecută la locuinţa şi totodată salonul "Medical Beauty Ra" deţinut în strada Cazaban de Ramona Fizeşan, 39 ani, într-o anchetă coordonată de un procuror al Parchetului Oradea pornită în urma unei sesizări din oficiu.

Poliţiştii primiseră informaţii că în salonul autorizat doar pentru activităţi de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare proprietara "ar fi efectuat mai multe acte medicale estetice faciale, prin injectare de acid hialuronic în buze şi cearcăne, fără a avea calitatea de medic". Motivul? Dacă pentru un pensat tariful era de 30 lei, pentru un tratament cu acid hialuronic pentru mărirea buzelor, preţul plătit de cliente urca la 170 euro. Chiar şi aşa, mult sub tariful unor clinici medicale, unde o astfel de procedură poate costa chiar şi de două ori mai mult...

De altfel, la percheziţii anchetatorii au şi găsit dovezile şarlataniei, ridicând mai multe agende cu programarea pacientelor, facturi de achiziţie a acidului hialuronic, bilete de tratament, declaraţii de consimţământ ale pacientelor, fillere cu acid hialuronic, precum şi sute de seringi folosite, pe care femeia le ţinea de decor, într-un bol de sticlă. Asta deşi, potrivit legii, deşeurile medicale de acest fel se predau unor firme specializate, pentru incinerare...

Pe lângă lege

Uimitor este că femeia nu deţine aviz de liberă practică nici măcar pentru a fi asistentă medicală, iar aşa-zisa clinică medicală de înfrumuseţare nu respectă minimele condiţii de igienă. Concret, a fost amenajată într-una din camerele unui apartament situat la parterul unui bloc, iar într-o încăpere alăturată, folosită ca sală de aşteptare, funcţiona şi un mic magazin de haine - "Ramona Boutique".

Daniela Rahotă, șefa Direcției de Sănătate Publică BihorPotrivit documentelor depuse la Direcţia de Sănătate Publică Bihor, în spaţiul în care funcţiona salonul a fost autorizată o întreprindere individuală profilată pe "comerţul cu amănuntul, coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare". "Dar numai pentru arhitectura sprâncenelor naturale. Pe româneşte, pentru pensare", spune directorul DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă (foto), precizând că dacă acuzaţiile aduse Ramonei Fizeşan se vor confirma, salonul va fi închis.

Pericolul din ac

Femeia este cercetată acum pentru exercitarea fără drept a unei profesii şi pentru înşelăciune, acuzaţii pe care le respinge. Într-o declaraţie dată postului TV Kanal D, orădeanca a pretins că are studii juridice, fără să spună unde le-a făcut, ba chiar şi că ar fi terminat o şcoală de asistente medicale în Zalău, iar în prezent ar fi studentă la Medicină în... Spania. Căutată de BIHOREANUL, Ramona Fizeşan a refuzat, însă, orice explicaţii. "Nu doresc să obiectez", a declarat ea, scurt, vrând probabil să spună că nu are nimic de comentat.

Pe lângă problemele legale la care s-a expus personal, rămân cele medicale la care şi-a expus clientele. Potrivit specialiştilor, femeile care au apelat la serviciile ei se puteau alege cu infecţii severe din cauza lipsei de igienă, iar injectarea defectuoasă într-un vas de sânge sau într-o direcţie greşită putea determina apariţia unor noduli sau asimetrii. "Asta e în cazul fericit. În cazul trist, apare ocluzia de artere, la buza superioară, la buza inferioară, infecţii, denivelări. Nu e chiar aşa de simplu (n.r. – să injectezi), iar pericolul mai mare este atunci când procedura se aplică în zona nasului sau a ochilor, unde sunt tehnici speciale. Acolo apar riscuri de necroze cutanate, mai complicat de rezolvat, şi problemele rămân pe termen lung", explică dr. Paul Nistor, specialist orădean în chirurgie plastică şi estetică.

"Am avut paciente care au venit cu probleme, unele chiar mari, după o astfel de procedură. Nu le-am întrebat pe unde au fost şi ce au făcut, dar întotdeauna le recomand să facă injecţiile numai în clinici specializate, care oferă condiţii de maximă siguranţă şi produse de calitate", a precizat medicul, arătând că produsele folosite în zona feţei trebuie neapărat să fie certificate. "Produsele de calitate sunt foarte scumpe şi, atunci, unii se duc şi cumpără produse ieftine, de la firme neautorizate", explică el explozia de saloane unde se fac astfel de tratamente.

Stomatologi... reprofilaţi

Legal, asemenea intervenţii pot fi efectuate numai în spaţii acreditate şi exclusiv de către medici specializaţi în chirurgie plastică, arată preşedintele Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş (foto). Aceasta spune că în ultima perioadă a întâlnit tot mai multe situaţii în care cei care încalcă legea sunt chiar medici, cu specialitatea stomatologie. În loc să trateze carii, dentiştii s-au reprofilat pe servicii de estetică, mult mai profitabile, iar unii au şi încheiat contracte cu saloanele de înfrumuseţare, pentru a realiza tratamentele în propriile cabinete.

La o simplă căutare pe internet, pe lângă saloanele de înfrumuseţare care se laudă cu astfel de proceduri - Beauty Secrets Salon & Day Spa, Dermalift Medical Spa, Estetic Dyn Clinic, Estetis Clinic -, apar o sumedenie de dentişti care le fac concurenţă. Alexandra şi Cristian Arcălean, Ioana Fiterău, Anca Bărui, Oana Chende, Roxana Popa sau Sabin Herman sunt doar câţiva dintre stomatologii din Oradea care s-au reprofilat pe tratamente estetice, cel din urmă lăudându-se inclusiv cu "lifting facial cu fire bioresorbabile"!

Injecţiile la control!

Aceste practici sunt interzise, însă, explicit de Colegiul Naţional al Medicilor Stomatologi, care, pe 8 septembrie 2018 a şi transmis membrilor săi o decizie conform căreia nu intră în competenţele stomatologilor "tratamentele în zona capului cu substanţe care conţin toxină botulinică (botox) sau acid hialuronic ori cu alte substanţe cu rol estetic", decât în situaţia în care "aceştia deţin studii complementare care conferă o astfel de competenţă recunoscută de Ministerul Sănătăţii ori sunt specializaţi în chirurgie oro-maxilo-facială".

Urmarea? În următoarea perioadă, potrivit unor surse judiciare, pornind de la cazul "doctoriţei" Fizeşan, poliţiştii bihoreni vor extinde ancheta, pentru a verifica toate saloanele estetice orădene, dar şi cabinetele stomatologice care oferă tratamente injectabile cu botox sau acid hialuronic, pentru a stabili care dintre acestea prestează ilegal servicii estetice. Cât despre clientele celor care nu respectă legea, au toate şansele să rămână cu... buzele dezumflate.


FABRICA DE DIPLOME
Şarlatani "made in Oradea"

Oradea are istorie în materia "producerii" de falşi specialişti medicali. Cel mai notoriu şi ruşinos scandal prin care a trecut Universitatea din Oradea a fost legat de eliberarea a zeci de diplome false de medici. În 2007, rectorul fondator Teodor Maghiar şi fiii acestuia au fost acuzaţi de procurorii Parchetului General că semnaseră în total 90 de diplome, pentru diverşi cetăţeni străini, ce atestau fraudulos absolvirea studiilor universitare şi postuniversitare, dar în final ancheta n-a dus la pedepsirea niciunui vinovat. Doru şi Adrian Maghiar (foto) au fost trimişi în judecată în 2012, la puţin timp după decesul tatălui lor, dar judecătorii au constatat că faptele de fals intelectual s-au prescris.

Lui Doru Maghiar i se imputa că, în calitate de rector al Universităţii, respectiv decan al FMF, a semnat şi eliberat 11 diplome de licenţă, 17 diplome de studii aprofundate, 3 certificate de absolvire de studii postuniversitare şi 2 diplome de conferire a titlului de doctor în Osteopatie, atestând în fals că titularii au absolvit studiile. În cazul lui Adrian Maghiar s-a stabilit că în perioada 2004-2006, ca decan al FMF, a semnat şi eliberat 6 diplome de licenţă pe numele unor italieni, atestând în fals că respectivii au urmat şi absolvit cursurile de stomatologie. Singura consecinţă practică a fost că diplomele false au fost anulate de Universitate.


CA LA NOI...
Din cabinet, în arest

Cel puţin şase persoane din diferite localităţi din România au fost puse sub acuzare în ultimele săptămâni pentru înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii medicale, după ce s-a descoperit că practicau în clandestinitate.

italianului Matteo Politi, fals estetician în BucureștiPrimul caz dezvăluit a fost al italianului Matteo Politi (foto), care a operat în mai multe clinici private din Bucureşti fără să aibă studii de medicină. Bărbatul a fost arestat preventiv, iar în timpul anchetei o clinică a fost închisă, iar alte trei au fost suspendate.

După scurt timp a fost descoperit cazul Ralucăi Bîrsan, fals medic ginecolog care a lucrat la Spitalul Judeţean Ilfov timp de zece ani, deşi n-a dat nici măcar examenul de capacitate, intrând la liceu cu media 1,68 şi abandonând în clasa a IX-a Şcoala de Arte şi Meserii Unirea.

Un fals medic din Republica Moldova avea un cabinet stomatologic în Prahova, iar un zidar din comuna ilfoveană Gruiu îşi amenajase un cabinet stomatologic lângă casă. Un escroc, prahoveanul Ionuţ Marian Grigore, se prezenta ortoped-traumatolog şi psiholog, oferind servicii de diagnostic, tratament şi fizioterapie care, în realitate, nu aveau nimic de-a face cu medicina.