Tot mai înghesuită, Oradea nu este din gumă, să se întindă! Amenajarea unui parc devine posibilă doar cu desfiinţarea unor garaje, construirea unui drum nou se poate face doar cu exproprierea unor curţi, iar reamenajarea unei curţi de blocuri numai prin demolarea unor case. Toate, proprietăţi private, deţinute cu acte-n regulă!

"Proprietarii acestor imobile nu au cum să ne aplaude. Nimănui nu-i convine să fie expropriat. Totuşi, pentru a putea iniţia proiecte de dezvoltare pentru oraş, trebuie să luăm şi astfel de măsuri", justifică primarul Ilie Bolojan. Care pregăteşte pentru anul 2019 un val de exproprieri fără precedent!

Şase case şi 22 de garaje!

Florin Birta, viceprimar OradeaCe a scăpat în epoca Ceauşescu va cădea pe mandatul sub Bolojan! Viceprimarul Florin Birta (foto) a anunţat săptămâna trecută primele exproprieri pentru anul 2019. Pentru a putea construi pe mijlocul Căii Aradului din Ioşia viitoarea linie de tramvai, cu păstrarea celor două benzi de circulaţie auto pe fiecare sens de mers, municipalitatea va desfiinţa locurile de parcare de pe ambele părţi ale şoselei.

"Maşinile vor fi mutate în spatele blocurilor", a anunţat Birta. Casele şi garajele din spatele acestora vor fi demolate pentru amenajarea a 300 de locuri de parcare. "Vom trece la exproprierea a trei case, din care una în colţul străzii Vlădeasa, pentru a asigura accesul în curtea respectivă, şi încă două pe strada Fagurelui. Tot în această zonă vom cumpăra şi demola 22 de garaje". La fel, de cealaltă parte a Căii Aradului, spre strada Corniţelului, vor fi demolate alte trei case şi gardul unei vile.

Reprezentanţii municipalităţii au şi evaluat în teren imobilele, săptămâna trecută. "Proprietarii vor avea şase luni să elibereze amplasamentul", zice viceprimarul. Proiect european în valoare de 69 milioane lei, construirea noii linii de tramvai, programată să înceapă în martie, nu se poate împiedica în câteva case.

18 exproprieri

Iar acestea nu sunt singurele. Pe fondul unor investiţii europene de 300 milioane euro, municipalitatea orădeană pregăteşte un val de exproprieri fără egal după căderea comunismului. "Dacă anul trecut bugetul alocat exproprierilor a fost de 5,9 milioane lei, sumă care a urcat la 7,5 milioane lei cu achiziţiile de terenuri şi imobile, anul acesta numai exproprierile programate să aibă loc pe strada Plevnei, în continuarea Podului Centenarului, sunt estimate la 8 milioane lei", explică directorul economic al Primăriei, Eduard Florea.

directorul Direcției Patrimoniului Imobiliar, Lucian PopaDe altfel, angajaţii Direcţiei Patrimoniu Imobiliar derulează deja 18 proceduri de expropriere pentru terenuri şi imobile în valoare de circa 5 milioane lei, aprobate de Consiliul Local, şi este de aşteptat ca suma totală să se dubleze, depăşind 10 milioane lei. "Niciodată nu am avut atât de multe exproprieri", confirmă directorul DPI, Lucian Popa (foto).

În lucru...

Angajaţii DPI atacă cu prioritate exproprierile necesare pentru implementarea proietelor europene, precum realizarea noii linii de tramvai din Calea Aradului şi modernizarea străzii Nufărului, dar şi amenajarea pasajului subteran pe sub Bulevardul Magheru şi a viitoarelor tuneluri de sub Piaţa Emanuil Gojdu.

Pe lista procedurilor de eliberare a terenurilor deja demarate se mai numără exproprierile pentru lucrările de prelungire a drumului rapid din Calea Bihorului până la hypermarketul Real II, de modernizare a străzilor cuprinse între Calea Matei Corvin şi drumul rapid, de construire a unui drum nou între cartierul Podgoria şi satul Fughiu, respectiv între strada Izvorului şi Paleu, dar şi amenajarea de parcuri în zona Silvaş şi Grigorescu, respectiv pe străzile Ion Bogdan şi Morii.

... şi în plan

În paralel, municipalitatea are în plan exproprierea proprietăţilor situate de-a lungul şoselei de centură, de la ieşirea spre Băile Felix până la pasajul suprateran din strada Ciheiului, pentru a face loc viitorului drum colector, a unor amplasamente din zona Ion Irimescu, pentru a lega străzile din spatele pieţei Nufărul la drumul colector, şi a unor terenuri de pe marginea străzii Ogorului, pentru a conecta strada Anghel I. Saligny la pasajul suprateran spre cartierul Grigorescu.

De asemenea, vor fi demolate proprietăţi din spatele complexului comercial din Cantemir pentru reabilitarea zonei şi o casă din intersecţia străzilor Sucevei şi 1848, devenită adăpost de boschetari. "În ce priveşte strada Plevnei, s-ar putea să expropriem doar ieşirea în strada Tudor Vladimirescu. Vom amenaja un sens giratoriu, vom vedea cum se circulă şi vom lua o decizie", spune viceprimarul Florin Birta.

Mulţi nemulţumiţi...

La exproprieri multe, nemulţumiţi pe măsură! Orădenii din zona Calea Aradului nu agreează ideea de a-şi părăsi casele. "Am scăpat pe vremea lui Ceauşescu ca să ne dărâme Bolojan", protestează Ana Romaniuc, proprietara unei case din strada Vlădeasa. Femeia nu şi-ar părăsi casa părintească. "Sunt bătrână şi bolnavă. Dezrădăcinarea ar fi foarte grea".

La fel de supăraţi sunt şi proprietarii unor case noi din curtea blocurilor. "Am venit aici în 1999. Tot ce am câştigat am investit în casă. La început am făcut apartamentul de jos, iar apoi pe cel de la etaj pentru fiica mea. Ne va fi greu să găsim ceva la fel", spune Vania Giuşcă, proprietara unei case cu etaj din strada Fagurelui 5.

Vecinul său, Radu Dan, proprietarul unei vile noi, e şi mai supărat. "Am început construcţia casei în 2014. Timp de doi ani nu am lucrat, ca să fiu aici cu muncitorii. După ce acum doi ani am dat culoare casei, acum aflu că va fi demolată!", zice bărbatul, considerând măsura exagerată. "Eu înţeleg că oraşul trebuie să se dezvolte, dar să demolezi o casă nouă ca să faci parcări îmi pare cam deplasat".

La fel de supărat este Florian Urs, proprietarul unei case din strada Cucului, prin curtea căreia va trece drumul de legătură între Calea Matei Corvin şi drumul rapid. "Aici sunt trei case: a mea, a surorii mele şi a socrilor. Dacă Primăria îmi ia 260 de metri pătraţi, aşa cum vrea, rămân fără curte, fără loc de parcare, fără trotuar şi fără acces la celelalte case". Bărbatul se consideră victima modernizării. "Este inadmisibil! Bolojan intră în istorie pe pielea noastră, face oraşul frumos ca să vină companiile mari pe spatele omului de rând", protestează bărbatul, hotărât să dea Primăria în judecată

... puţine procese

directorul Direcţiei Juridice a Primăriei Oradea, Eugenia BorbeiŞansele ca el sau oricare alt expropriat să aibă câştig de cauză sunt minime. "Pe lege, orice acţiune introdusă pentru anularea unui coridor de expropriere aprobat de Consiliul Local este inadmisibilă. Reclamantul poate contesta doar valoarea despăgubirilor", explică directorul Direcţiei Juridice a Primăriei, Eugenia Borbei (foto).

Din cele 3.000 de procese în care este citată Primăria, doar 50 de dosare, adică sub 2%, au ca obiect majorarea despăgubirilor. Majoritatea cauzelor datează de pe vremea lucrărilor la şoseaua de centură şi drumul rapid. "Procesele sunt puţine pentru că evaluatorii încearcă să stabilească un preţ de piaţă", susţine directoarea. Borbei zice că municipalitatea a câştigat până acum majoritatea cauzelor. "Chiar şi acolo unde am pierdut, au fost diferenţe mici de valoare".

De altfel, îndrăzneala şi viteza cu care derulează exproprieri a transformat municipalitatea orădeană într-un exemplu... de bune practici. Anul trecut au venit în schimb de experienţă la Oradea funcţionari ai primăriilor din Deva, Reşiţa sau Zalău, ca să înveţe pe viu "metoda Bolojan": cum să ridici un oraş cu buldozerul...


SCUMP ŞI DERANJANT
Timp, bani, voturi!

Procedură unilaterală iniţiată de Primărie, exproprierile sunt costisitoare din punct de vedere al timpului, bugetului şi capitalului electoral. O procedură durează minimum o jumătate de an. Aceasta cuprinde de la aprobarea coridorului de expropriere şi evaluarea proprietăţilor până la aprobarea de către Consiliul Local a despăgubirilor acordate şi virarea sumelor în conturile expropriaţilor, care potrivit legii trebuie să beneficieze de "o justă şi prealabilă despăgubire", şi să primească un răgaz pentru a se muta. Oricum ar fi, însă, cetăţeanul este nemulţumit, căci oraşul nu are cum să-i despăgubească truda construirii unei locuinţe, amintirile dintr-o casă părintească sau disconfortul relocării.

Liviu Sabău Popa, liderul grupului PSD din Consiliul Local OradeaSpeculând frustrările proprietarilor, reprezentanţii PSD şi UDMR din Consiliul Local votează împotriva exproprierilor. "Primăria putea găsi soluţii mai omeneşti şi eficiente decât să scoată oamenii din case", spune liderul grupului PSD, Liviu Sabău Popa (foto). Consilierul spune că pe banii din exproprierea unor case noi din Calea Aradului Primăria putea transforma punctele termice în parcări supraetajate pe structuri uşoare, iar în cazul străzii Plevnei putea institui sensuri unice de circulaţie. "Pentru Primărie este mai simplu să continue munca lui Ceauşescu", acuză PSD-istul.