O sumă de 10,5 milioane lei pe care Consiliul Județean Bihor a încasat-o în ultima zi înaintea Crăciunului a fost direcționată, potrivit unei hotărâri adoptate în unanimitate de aleșii bihorenilor în ultima reuniune din acest an, desfășurată online miercuri, pentru plata unor lucrări în proiectele finanțate cu fonduri UE.

Totul pentru Aeroport

„Facem două rectificări de buget ca urmare a virărilor de fonduri de la Ministerul Finanțelor, aferent celor 2% din IVG (Impozitul pe Venit Global - n.r.) pentru susținerea culturii și cotei defalcate din TVA”, a spus președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, explicând consilierilor motivul pentru care a convocat ședința extraordinară la o săptămână după precedenta rectificare a bugetului pe anul în curs.

„Ne-am încasat toți banii pe cererile de plată pentru lucrările executate și continuăm să facem plăți în aceste zile urmând să ne recuperăm banii anul viitor”, a mai spus Bolojan.

Potrivit vicepreședintelui Călin Gal, responsabil peste Direcția Economică a CJ Bihor, cei 10,5 milioane lei recent încasați de administrația județeană vor merge pentru plata unor lucrări de la Aeroport, beneficiarul a patru proiecte pe fonduri europene.

De altfel, a doua rectificare bugetară a fost decisă miercuri, tot în unanimitate, pentru bugetul Aeroportului.

„Ultimul tren”

În două dintre aceste proiecte, pentru dotarea cu sisteme de securitate marfă (în valoare de 15,174 milioane lei) și pentru creșterea siguranței și securității aeroportuare prin construirea unui gard cu senzori și a unor drumuri de incintă pentru vehicule de intervenție (45,705 milioane), lucrările finanțate cu fonduri nerambursabile au fost încheiate.

În alte două proiecte, pentru extinderea terminalului de pasageri (184,904 milioane) și pentru prelungirea pistei (123,081 milioane), lucrările finanțate cu bani europeni sunt în stadiu avansat de finalizare. De fapt, în acest din urmă proiect au și fost terminate, însă recepționarea lor nu poate fi făcută decât în luna ianuarie, iar în celălalt au rămas de instalat echipamente, precum benzi transportoare pentru bagaje și porți de acces electronice, motiv pentru care CJ Bihor va avea de plătit din bugetul propriu o sumă estimată la câteva sute de mii de lei.

De notat că exercițiul financiar 2014-2020 al UE, în cadrul căruia se mai decontează bani europeni până la 31 decembrie 2023, este ultimul în care Uniunea Europeană a mai alocat fonduri pentru dezvoltarea aeroporturilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!