Una din cele mai valoroase clădiri din Oradea, construite în 1899-1900 ca Palat al Finanţelor şi folosite din anii '70 până în 2008 ca Policlinică a Spitalului Judeţean, e disputată de peste un deceniu de Consiliul Judeţean şi de Episcopia Romano-Catolică, aceasta în numele unui ordin călugăresc anume reinventat pentru a obţine imobilul.
Restituit anul trecut Ordinului Mizericordian de Comisia specială de retrocedare aflată în subordinea Guvernului, edificiul are o poveste neclară, niciuna din părţi neputându-se lăuda cu acte care să-i dovedească fără dubii dreptul de proprietate.
Picătura mizericordiană
Începând din 2000, Episcopia Romano-Catolică a revendicat una câte una clădirile din perimetrul străzilor Republicii-Magheru-Snagovului. În 2002, în baza OG 83/1998 privind restituirea bunurilor cultelor minorităţilor naţionale, a şi reprimit imobilele în care au funcţionat Spitalul de Boli Infecţioase (aripa dinspre Magheru), Spitalul ORL (Republicii 33, unde erau şi birourile Spitalului Judeţean şi ale Direcţiei de Sănătate Publică), şi cel în care a funcţionat Serviciul de Ambulanţă (Snagovului).
În 2003, de data aceasta în baza OG 94/2000 privind retrocedarea clădirilor naţionalizate de regimul comunist prin Decretul 302/1948 (între martie 1945-decembrie 1989), Episcopia a revendicat şi imobilul din str. Republicii 35, în care funcţiona ambulatoriul Spitalului Judeţean, cunoscut sub denumirea Policlinica Mare, ce avea să fie dezafectat în 2008.
La judecată
Decizia privind soarta edificiului, cel mai impozant şi valoros din zonă (evaluat la 5 milioane euro datorită amplasamentului, suprafeţei şi arhitecturii), a fost tergiversată 9 ani, motiv pentru care în 2012 preşedintele CJ Radu Ţîrle (foto) a dat în judecată Comisia la Tribunalul Bihor, cerând fie urgentarea soluţiei, fie sancţionarea membrilor acesteia, pentru neglijenţă.
Surpriză, însă, la primul termen, Comisia a cerut respingerea acţiunii, pe motiv că, în sfârşit, luase o decizie. Cum aceasta era favorabilă Ordinului Mizericordian, CJ a atacat-o la Curtea de Apel, dar în aprilie 2013 instanţa a menţinut decizia, astfel că în urmă cu două săptămâni a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Argumentul? Ordinul călugăresc nu există în realitate, iar pretenţia Episcopiei e mincinoasă, clădirea fiind construită de statul maghiar ca Palat al Finanţelor, şi trecând în proprietatea statului român în baza Tratatului de la Trianon, nicidecum sub regimul comunist, în baza Decretului 302/1948.
De celalaltă parte, Episcopia pretinde că imobilul a fost construit pe cheltuiala Ordinului, pentru a-l închiria pe 25 de ani statului maghiar, invocând în acest sens extrase de Carte Funciară şi un aşa-numit Jurnal Financiar al Ordinului, document de uz intern neîntărit de nicio instituţie publică din vremea statului maghiar.
Săraci, dar puşi pe construit
Potrivit Episcopiei, stabiliţi în Oradea în 1760 ca să deschidă un spital şi o farmacie pentru săraci (fostul Spital ORL, str. Republicii 33), Mizericordienii au devenit din 1890 ţinta a numeroase controale din partea autorităţilor sanitare, "astfel că se impunea îmbunătăţirea serviciilor şi înzestrarea cu aparatură medicală modernă".
"În vederea rezolvării acestei probleme financiare acute, superiorii Ordinului au decis demararea unei investiţii majore". Nici mai mult, nici mai puţin decât "ridicarea unei "case de chirie" (n.r. - clădire care să fie date în chirie) pe terenul neconstruit până atunci al Ordinului. Din primul moment, înaintea începerii construcţiei, s-a căutat un chiriaş de încredere şi bun plătitor. Ministerul Finanţelor se afla tocmai atunci în căutare la Oradea a unui teren de închiriat sau de vânzare pentru a amplasa instituţiile sale. Oferta Ordinului Mizericordian a fost cea mai avantajoasă şi deci acceptată de Minister" - susţine Episcopia.
Altfel spus, deşi Administraţia Finanţelor căuta doar "un teren de închiriat sau de cumpărat", iar Ordinul nu avea bani, călugării s-au gândit să ridice un ditamai Palat al Finanţelor, din a cărui închiriere să câştige pe termen lung. Ignorând amănuntul că investiţia nici măcar nu s-ar fi amortizat în 25 de ani, necum să aducă profit, Episcopia susţine că, pentru a procura fondurile necesare, Ordinul s-a împrumutat de la mănăstirile din Kismarton, Vacz şi Eger cu 15.000, respectiv 19.500 şi 33.000 forinţi, dar şi de la Casa de Economii din Bratislava, cu o sumă neprecizată, acest din urmă credit fiind contractat însă în 14 iunie 1900 (deci după terminarea construcţiei).
Poveste în trei
După cum susţine Episcopia, şeful Ordinului, Julius Wimmer, a semnat la 13 martie 1899 un contract cu Direcţiunea Finanţelor "pentru clădirea ce urma să fie construită şi în baza căruia s-a încheiat un contract de închiriere pe 25 de ani", dar şi cu arhitectul Rimanoczy Kalman jr, proiectantul viitorului Palat al Finanţelor, lucrările începând în martie 1899 şi încheindu-se în aprilie 1900.
În susţinerea tezei, Episcopia a invocat Jurnalul Financiar al Ordinului, în care "se regăsesc referiri concrete la lucrările de construcţie", ca de pildă: "cheltuieli de călătorie pentru priorul mănăstirii cu destinaţia Budapesta, în vederea încheiereii contractului cu Directorul Finanţelor şi cu Arhitectul", "10 iulie 1899 împrumut de la mănăstirile din Kismarton, Vacz, Eger", "14 iulie 1899 rata II şi III în favoarea arhitectului Rimanoczy Kalman jr. 45.000 forinţi". Mai mult, conform Jurnalului, încă înainte de construirea Palatului, în decembrie 1899, Ordinul Mizericordian ar fi achitat deja şi "taxa pentru înscrierea în Cartea Funciară a noului imobil".
Tot potrivit Jurnalului, la 21 aprilie 1900 Ordinul ar fi încheiat contra sumei de 95,12 coroane o asigurare a clădirii "la Casa de Asigurări Adriatica", pe 23 mai 1900 ar fi început să încaseze de la statul maghiar chirie pe lunile "mai, iunie, iulie 6.000 coroane", iar ulterior ar fi achitat toate cheltuielile de întreţinere, inclusiv consumul de apă şi electricitate. Totul, însă, atenţie, fără a prezenta nicio factură şi nicio chitanţă!
Teren sau şi construcţie?
Episcopia mai afirmă că şi înscrisurile de Carte Funciară sunt favorabile călugărilor. Astfel, "din CF 1607 reiese" că în 1899, în baza unei cereri a reprezentantului Ordinului către Tribunalul Regal din Oradea, pe terenul pe care s-a construit Palatul Finanţelor exista anterior o "casă la nr. 265, proprietatea Casei comune (mănăstire) a Ordinului", care "a fost demolată", iar "în locul acesteia s-a construit o clădire cu două etaje spre strada Principală (n.r. - acum Republicii), iar spre strada Sztaroveszki (n.r. - actuala Magheru) o clădire cu un etaj". Deşi clădirea revendicată are două etaje pe ambele străzi, Comisia de retrocedare nu şi-a pus deloc întrebarea privind diferenţa faţă de imobilul care în CF apare al Mizericordienilor.
Episcopia face de asemenea trimitere la o menţiune din CF din care "reiese că imobilul a fost în proprietatea Casei comune a Ordinului Mizericordian şi a trecut în proprietatea statului român în baza Decretului 2302 din 1948 şi a adresei Sfatului Popular al oraşului Oradea din 13 decembrie 1967".
În fine, Episcopia a invocat şi copia unui "proces-verbal de verificare şi constatare a bunurilor Ordinului Mizericordian" încheiat la 10 martie 1947, nu se ştie de către cine, conform căruia "la secţiunea clădiri" Ordinul ar fi avut "casa de chirie a mănăstirii din Bv. Ferdinand 35 (n.r. - denumirea interbelică a fostei străzi Principale, actuală Republicii), suprafaţă clădită 1.274 mp, suprafaţă neclădită 3.603 mp, număr camere 91", precum şi o "Fişă a mijloacelor fixe întocmită la 15 septembrie 1963, denumirea Policlinica de Adulţi, locul unde se află Oradea, str. Republicii nr. 35, provenienţa prin naţionalizare", care ar dovedi că în acel an s-ar fi oficializat naţionalizarea Palatului Finanţelor.
Depăşire de competenţe
Atât în faţa Comisiei cât şi ulterior, a Curţii de Apel, juriştii CJ au încercat să demonstreze că revendicarea Episcopiei nu trebuia din start admisă. Motivele? Pe de o parte, la data depunerii solicitării Ordinul nu avea personalitate juridică.
Pe de altă parte, însă, şi mai important era că edificiul nu putea fi retrocedat în baza OG 94/2000 deoarece nu a fost naţionalizat în baza Decretului 302/1948, cum pretindea Episcopia. Dovada era chiar anexa Decretului pentru judeţul Bihor, adică lista clădirilor naţionalizate, pe care clădirea din Republicii 35 nu figura.
"Imobilul a fost construit de statul maghiar, ca Palat al Finanţelor, pe un teren care într-adevăr aparţinea Ordinului Mizericordian, şi pe care existase anterior, la nr. 265, o casă care a fost demolată tocmai în vederea ridicării noului edificiu, iar Palatul a trecut în proprietatea statului român ca efect al aplicării Tratatului de la Trianon". Aşadar, dacă deja era a statului român, clădirea nu putea fi naţionalizată de comunişti.
Argumente logice
Juriştii au apelat şi la logică, subliniind că era absurd să se creadă că Administraţia Finanţelor maghiare ar fi închiriat o clădire încă neconstruită, pe care Mizericordienii urmau s-o ridice din împrumuturi în condiţiile în care nu aveau bani nici să se întreţină.
"E greu de crezut că un Palat al Finanţelor să fie proprietatea unui ordin călugăresc. Este de notorietate că Spitalul Mizericordienilor şi farmacia (aflate la nr. 33 al străzii Republicii), care sunt distincte de Palatul Finanţelor (aflat la numărul 35 al străzii), erau susţinute financiar din fundaţiile canonicilor. Este normal ca aceştia să fi luat de-a lungul timpului chiar împrumuturi pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale. Dar e ilogic ca pentru rezolvarea problemelor financiare Ordinul să fi luat împrumuturi uriaşe pentru construirea, chipurile, a Palatului Finanţelor, în vederea închirierii. A face o asemenea investiţie care nici în zeci de ani nu putea fi amortizată prin închiriere contrazice aberant realitatea. Singura explicaţie logică e că Ordinul a închiriat Finanţelor terenul şi "casa veche de la nr. 265", care a fost demolată, pentru ca în locul ei să fie construit Palatul Finanţelor".
Fără valoare
CJ susţine, de asemenea, că Jurnalul Financiar al Ordinului este "o probă aberantă", deoarece nu a fost confirmat de nicio instituţie a statului maghiar, nu avea facturi doveditoare şi nu-i este atestată nici autenticitatea. Cât despre înscrisurile din CF, bazându-se pe o expertiză făcută în 2010, juriştii Consiliului acuză că topograful angajat de Episcopie să susţină revendicarea a suprapus, pur şi simplu, numerele topografice în aşa fel încât să se potrivească şi pentru Palatul Finanţelor aceleaşi parcele de sub Spitalul Mizericordian, deja retrocedat în 2002.
Cât despre procesul-verbal din martie 1947, CJ afirmă că "reprezintă o încercare nereuşită a Episcopiei de a-şi însuşi pe nedrept un imobil care nu i-a aparţinut niciodată". Motivul? La secţiunea "Observaţii", procesul-verbal pretinde că provenienţa imobilului ar fi "fundaţie şi act de cumpărare". Or, asta contrazice teza iniţială a Episcopiei, că Ordinul ar fi construit el însuşi clădirea. În fine, juriştii Consiliului au descoperit un alt document al Ordinului, tot din 1947, care spune că "Spitalul mizericordian avere proprie n'are. Se susţine din cheltuielile de spital, din venitul farmaciei şi din vânzarea produselor agricole". Deci nu şi din chirii de pe urma Palatului Finanţelor!
Până la capăt
Întrucât Comisia de retrocedare şi-a însuşit argumentele Episcopiei, concluzionând că din datele din CF şi cele de Jurnalul Financiar, "coroborate", "reiese" că imobilul a aparţinut Ordinului Mizericordian, fiind naţionalizat prin Decretul 302/1948, iar decizia a fost menţinută de Curtea de Apel Oradea, CJ a făcut săptămâna trecută recurs la Înalta Curte.
În susţinerea demersului, juriştii critică refuzul Comisiei şi al Curţii de Apel de a aproba efectuarea unei expertize topografice (singura ce poate identifica precis terenul şi clădirile care au aparţinut Ordinului Mizericordian), a unei expertize grafologice (pentru stabilirea autenticităţii Jurnalului Financiar) şi a uneia tehnice (care să releve că deşi "casa veche", cea demolată, avea două etaje spre str. Republicii şi un etaj spre Magheru, imobilul aflat în litigiu e cu totul diferit, având două etaje pe ambele străzi).
Întrebări fără răspuns
BIHOREANUL a cerut şi poziţia conducerii Episcopiei, dar după ce purtătorul de cuvânt Vakon Zsolt a confirmat iniţial posibilitatea unei discuţii directe, l-a invitat pe reporter să formuleze întrebări scrise, pentru ca în final să nu le ofere niciun răspuns. Motivul? "Decizia de retrocedare se află pe rol. Instituţia noastră a depus la dosar argumentele prin care şi-a formulat revendicarea. Urmează ca instanţele să se pronunţe. Până atunci ne permitem să rămânem rezervaţi în declaraţii faţă de această cauză care presupune obiectivitate juridică şi istorică", a parat Episcopia.
Astfel, au rămas fără răspuns câteva întrebări ce puteau lămuri întreaga situaţie: de ce nici Ordinul, nici Episcopia nu au nicio copie a contractului de construcţie încheiat cu arhitectul Rimanoczy Kalman jr. şi nicio copie a contractului de închiriere cu Administraţia Finanţelor maghiare (până în 1918), iar apoi române (după 1919)? De ce Ordinul Mizericordian a achitat o taxă de "întabulare casă nouă" în decembrie 1899 deşi finalizarea Palatului Finanţelor a avut loc abia în aprilie 1900? De ce Ordinul nu are niciun proces-verbal de recepţie a clădirii sau vreun act care să demonstreze că, până la presupusa naţionalizare, a plătit impozit pe clădire?
Enigme pe care, poate, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor fi totuşi curioşi să le dezlege înainte de a da, cel mai probabil la toamnă, o sentinţă definitivă şi irevocabilă.
MODEL COPIAT
Afaceri călugăreşti
La fel ca Ordinul Mizericordian, în numele căruia Episcopia Romano-Catolică a devenit proprietară pe numeroase clădiri din centrul Oradiei, un apetit imobiliar deosebit a dovedit şi un alt ordin călugăresc romano-catolic, cel al Premonstratenşilor.
Reprezentat şi acesta de o singură persoană, un anume Rudolf Fejes Anzelm, Ordinul Premonstratens a revendicat încă din anii '90 întregul teritoriu al staţiunii Băile Felix, iar apoi s-ar fi mulţumit doar cu pavilioanele din centrul acesteia, pierzând însă procesul cu SCT Felix, ai cărei jurişti au demonstrat că imobilele pretinse de călugări au aparţinut statului înainte de instalarea regimului comunist.
Premonstratenşii au revendicat şi imobilul Colegiului Mihai Eminescu (foto), susţinând că şi acesta ar fi fost naţionalizat după 1945. Cererea i-a fost respinsă în 2009, întrucât Cartea Funciară atesta că statul român se întabulase încă din 1936 pe imobilul construit de statul austro-ungar. Ca urmare, Ordinul Premonstratens a deschis un proces spentru anularea întabulării din 1936, motivând că în 1940, după ocuparea Ardealului, dictatorul ungar Horthy Miklos a dispus anularea actului emis cu patru ani înainte. În procesul aflat pe rolul Curţii de Apel, juriştii Primăriei Oradea, la fel ca şi cei ai CJ în procesul cu Mizericordienii, contestă inclusiv existenţa juridică a Ordinului Premonstratens.