Un arădean de 53 de ani şi un bărbat din Ciumeghiu în vârstă de 35 de ani sunt cercetaţi pentru braconaj după ce au fost prinşi de poliţiştii salontani cu un adevărat arsenal folosit la braconaj în portbagajul autoturismului cu care se deplasau, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

"Maşina cu care se deplasau cele două persoane a fost oprită în timpul unei acţiuni organizate de poliţiştii salontani, pe raza localităţii Ciumeghiu. În urma controlului, poliţiştii au descoperit în portbagaj şapte plase de pescuit tip setcă, cinci lansete de pescuit şi accesorii de pescuit, o lanternă şi două sacoşe în care se afla cantitatea de 13,5 kg de peşte de diferite specii", a declarat Alina Dinu.

Potrivit acesteia, în urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că în noaptea de luni spre marţi, cei doi au braconat pe canalul colector din localitatea Boiu, folosind două plase de pescuit de tip setcă, cu care au prins peştii găsiţi asupra lor. "În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj piscicol, peştele fiind ridicat în vederea confiscării", a mai spus Alina Dinu.

Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Salonta.