Un consumator care în ultimele 12 luni şi-a cumpărat un televizor mai mare ori şi-a permis un city-break mai îndelungat poate fi îndreptăţit să spună că, din punctul lui de vedere, 2017 a fost un an bun. Fără a mă sustrage societăţii de consum, cred, totuşi, contrariul. Pentru toţi, a fost un an nefast, atâta doar că încă nu şi-a făcut toate efectele. Nu le vedem, la fel cum cel care stă cu nasul în copac nu vede pădurea.
La începutul acestui an, sacerdoţii Statului Paralel boscorodeau din Biblia Guvernării făgăduindu-ne raiul pe pământ, nu alta. Dar ce prorociri li s-au adeverit? Realitatea cifrelor, nu fanfaronada mincinoasă a politrucilor din conferinţele de presă, e că România a accesat abia 2% (936,3 milioane euro) din cele 40 miliarde euro pe care UE ni le-a alocat din 2014 până în 2020. Şi este de reţinut că palida „reuşită” s-a datorat aproape exclusiv proiectelor private şi locale, nu administraţiei centrale, încăpută pe mâna a mii de miniştri, secretari de stat, şefi şi şefuţi de agenţii, oficii şi companii naţionale cu chipuri şi biografii de interlopi în căutarea imposibilei onorabilităţi.
Cu ce s-au ţinut aceştia de cuvânt? Această guvernare n-a cumpărat niciuna dintre cele 3.000 de ambulanţe promise prin comune, ba n-a fost în stare nici măcar să înlocuiască rablele abia ţinut în circulaţie ori să oprească exodul medicilor, nu a pregătit nici măcar schiţele celor opt spitale regionale, nu a construit niciun bloc de locuinţe pentru tineri şi niciun kilometru de autostradă, nu a modernizat niciun tronson de cale ferată, nu a îmbunătăţit cu nimic sistemul de educaţie, ba a izbutit chiar să lase elevii fără manuale, ceea ce nu s-a întâmplat nici măcar în război. Nu a făcut nimic nici pentru prezent, nici pentru viitor.
Armata Puterii doar şi-a umflat propriile salarii, îndemnizaţii şi pensii nesimţite, iar bugetarilor de rând le-a aruncat nişte oscioare, forţând astfel instituţiile să renunţe la orice pretenţie de investiţie, doar pentru a avea din ce plăti lefuri.
În economie guvernarea a răsturnat totul cu susu-n jos, războindu-se la început cu multinaţionalele şi apoi cu tot sectorul privat, ba chiar şi cu angajaţii înşişi. Rezultatul? Previzibil, patronii nu mai pot croi un plan de afaceri care să nu trebuiască revizuit de la o lună la alta, iar salariaţii constată că intră în magazine cu portofele ceva mai groase pentru a ieşi cu sacoşe mai uşoare.
În timp ce consumatorul a tot privit la televizor şi s-a tras în selfie-uri, mersul societăţii a fost deturnat pe nesimţite pe un făgaş primejdios. Absolut, dar absolut niciuna dintre problemele de interes public n-a declanşat vreo întrunire de urgenţă a Guvernului ori Parlamentului, mobilizarea Puterii s-a făcut exclusiv în propriul interes, pentru un singur scop: scoaterea Justiţiei în afara legii, legalizarea fărădelegii, înstrăinarea de democraţie, lepădarea de libertate.
Cu puţin înaintea încheierii unui an greu, noroios, a venit din nou vremea să ne întrebăm cum va fi cel ce vine. Îl vom trăi într-un soi de Dracula Land, acceptând un decalog aberant, complet întors pe dos, sau, prin cine ştie ce minune, caruselul istoriei ne va salva a câta oară? Răspunsul nu depinde nici pe departe de hazard, dar nici nu poate fi găsit decât dacă şi când vom pricepe că tot ce ni se întâmplă e produsul a ceea ce facem şi în egală măsură a ceea ce, din lene, indiferenţă şi ignoranţă, nu facem.
Totuşi, un An Nou cu speranţă!