Universitatea din Oradea are cinci reprezentanţi la ediţia din acest an a Jocurilor Mondiale Universitare de vară, întreceri care au început vineri şi care se desfăşoară în perioada 28 iulie - 8 august în China, la Chengdu.
Este vorba despre cadrul didactic Paul Szabo-Alexi, arbitru de top internaţional la volei, dar şi de studenţii Mihai Dringo (atlet), Bobe Nicolescu, Eduard Petrescu şi Tudor Fometescu (baschetbalişti).
Paul Szabo-Alexi, care este şi antrenorul secund şi managerul echipei de volei feminin CSU Oradea, a fost desemnat să arbitreze la turneul de volei de la Jocurile Mondiale Universitare din Chengdu, China.
Dintre cei patru sportivi, baschetbaliştii şi-au început deja activitatea în China.
Astfel, Bobe Nicolescu, Eduard Petrescu şi Tudor Fometescu au susţinut deja primele două meciuri de la turneul din China. Sâmbătă, echipa României a debutat cu o victorie în Grupa B, unde a învins Mongolia cu scorul de 81-62, dar a cedat apoi, duminică, în faţa Argentinei, cu scorul de 56-70.
În jocul cu Mongolia, Tudor Fometescu a marcat 8 puncte, iar în disputa cu Argentina, Bogdan Nicolescu a reuşit 12 puncte.
În zilele următoare vor urma şi cursele atletice în care este angrenat Mihai Sorin Dringo, sportiv legitimat la CSU CSM, care a avut un sezon foarte bun până acum în acest an.
În total, România este reprezentată de 40 de sportivi la 5 discipline (atletism, baschet, gimnastică ritmică, înot şi tenis de masă) la cea de-a 31-a ediţie a Jocurilor Mondiale Universitare de vară care desfăşoară la Chengdu.