S-a terminat procesul fostului lider Sanitas Bihor Sorin Ioan Crăciun, asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgență Bihor, acuzat de DNA Oradea că a luat șpăgi de aproximativ 30.000 euro în numele directorilor unității şi al PNL, pentru angajarea definitivă a 7 brancardieri, asistenţi medicali şi îngrijitori care fuseseră încadraţi pe perioadă determinată în perioada pandemiei Covid. Crăciun a fost încarcerat, iar şpaga va fi confiscată.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, asistentul medical Sorin Ioan Crăciun a fost reţinut pe 23 mai, anul trecut, pentru trafic de influenţă. Într-un comunicat de presă transmis o zi mai târziu, procurorii DNA arătau că bărbatul, asistent medical în cadrul secției de Pneumologie TBC, a pretins sume între 1.500 și 3.500 euro de la 7 persoane.

În schimbul banilor, Crăciun le-a promis că le rezolvă angajarea pe perioadă nedeterminată pe posturile pe care fuseseră încadrate temporar, în timpul pandemiei, în anii 2020 - 2022, la fostul Spital Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea. "Nici una dintre acestea, însă, nu a fost angajată", se arăta în comunicatul DNA. 

La puțin timp după ce anchetatorii au anunțat reținerea lui Crăciun, Tribunalul Bihor a respins cererea procurorilor privind arestarea sa preventivă, hotărând, în schimb, plasarea lui în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, măsură care nu a mai fost prelungită ulterior.

Acord de recunoaştere

În timpul cercetărilor, Sorin Ioan Crăciun a semnat un acord de recunoaştere cu procurorii.

"Recunosc comiterea faptei reținute în sarcina mea de trafic de influență, constând în aceea că în calitate de asistent medical, în perioada ianuarie 2021 - iunie 2022, în mod direct, am pretins suma totală de 31.500 euro, 3.500 lei și produse alimentare în valoare de 400 lei, pentru altul, bani și produse pe care le-am primit eu și le-am reținut pentru mine, de la 7 persoane, pe care le-am lăsat să creadă că am influență asupra conducerii unității spitalicești (indicându-le în acest sens pe directorul de îngrijiri medicale și manager) și cărora le-am promis că voi determina funcționari publici din conducerea unității spitalicești să îndeplinească acte circumscrise atribuțiilor de serviciu în legătură cu încheierea contractelor de muncă pe perioadă nedeterminată pentru funcțiile de asistent medical, brancardier, infirmier", se preciza în acordul trimis în iulie 2023 Tribunalului Bihor.

Înţelegerea a şi fost recunoscută de instanţă, patru luni mai târziu, pe 4 octombrie, când asistentul medical a fost condamnat la 1 an şi 8 luni de închisoare, în regim de detenţie.

Totodată, instanţa a dispus confiscarea mitei pe care Crăciun nu a mai returnat-o păgubiţilor, în sumă de 23.500 euro şi 3.900 lei, pentru recuperarea banilor instanţa aplicând sechestru asigurator pe conturile bancare ale bărbatului.

Şpăgi ca donaţii

În hotărârea judecătorească se descrie cu lux de amănunte modul în care bărbatul îşi "ademenea" clienţii, păcălindu-i că "este prieten la cataramă cu cineva din conducere care are atribuții legate de angajare”, că merg împreună la chefuri, la petreceri, concedii, că se înțeleg foarte bine.

Preţul serviciului era de mii de euro. "Mi-a spus că dacă sunt dispusă să dau banii pentru protocoale, chefuri pentru partid, mă poate ajuta cu angajarea mea, la fel cum a rezolvat și pe alții", a explicat una dintre păgubite, de la care Crăciun a luat 4.000 euro. 

Unui alt păgubit, de la care a luat 2.500 euro şi 1.000 lei pentru un post de brancardier, asistentul i-a spus că cei 2.500 euro urma să-i depună el în contul PNL, ca donaţie din partea lui, iar cei 1.000 lei urmau să fie cheltuiţi pentru masa de protocol a comisiei de concurs.

Pentru o asistentă, "donaţia" a fost dublă, de 5.000 euro. "Inculpatul i-a spus că el este în relații apropiate cu cei din conducerea spitalului, cu cei din primărie, partid și că el cu aceste persoane va vorbi ca să ajute cu încheierea contractelor, precum și că el a participat la chefuri cu aceste persoane".

Crăciun a mers până acolo încât, la un moment dat, le-a cerut clienţilor săi să se întâlnească în fața spitalului pentru a semna contractele, urmând a începe serviciul efectiv în acea zi, precizând să fie îmbrăcați în echipamentul de lucru. Când au ajuns, surpriză: "Inculpatul a venit la ei și le-a spus că încheierea contractelor se amână pe altă dată".

Aşteptăm ordin

Potrivit documentului, asistentul a creat chiar şi un grup de WhatsApp cu victimele sale, unde le ţinea la curent cu aranjamentele, transmiţându-le mesaje despre aşa-zisele demersuri pe care le făcea ca intermediar între ei, "cei de sus", adică cei la care ar fi ajuns mita percepută, "conducerea spitalului, Partidul Național Liberal, comisia de concurs etc", respectiv funcţionarii care urmau să întocmească documentele "în sensul dorit de cumpărătorii de influență". 

Printre discuţiile redate în hotărâre este şi cea din 7 iulie 2022, când Crăciun îi anunţă pe cei şapte colegi că "a sunat prefectul şi aşteptăm un ordin de la prefectură pentru ca aceste contracte (cele ale clienţilor, n.r.) să nu poată fi atacate de nimeni", că "totul este cu acordul Bucureştiului", dar şi o discuţie din 15 iulie 2022, când, avertizat de oameni să le returneze banii, asistentul îi linişteşte că problema s-a rezolvat, dar că trebuie să aibă răbdare încă o lună.

"În urma discuțiilor între reprezentanții secțiilor din cadrul Spitalul judeţean, reprezentanții conducerii Spitalului, reprezentanții Serviciului de management spitale din cadrul Primăriei Oradea şi reprezentanții Prefecturii Bihor, ce au avut loc ieri, s-au hotărât următoarele: Personalul medical şi auxiliar (medici, asistenţi medicali, infirmiere, brancardier şi alt personal auxiliar) se vor prezenta pentru ridicarea şi semnarea contractelor începând cu data de 26 august 2022". 

Evident, contractele nu s-au mai semnat, motiv pentru care unul dintre cei păcăliţi a şi reclamat escrocheria, iar Crăciun a ajuns în anchetă penală.

Luat la întrebări, bărbatul a recunoscut că totul a fost o înșelăciune, că nu a discutat nici cu managerul spitalului, nici cu directorul de îngrijiri şi nici nu a dat din banii luaţi vreunei persoane ca să rezolve angajarea definitivă a celor şapte persoane. De fapt, după cum a susţinut el, a fost convins că aceştia vor rămâne oricum pe posturi în continuare, pentru că era nevoie de ele şi "erau persoane competente profesional", scrie în hotărârea judecătorească.

Cert e că, deşi a semnat acordul, Crăciun nu a fost mulţumit de hotărârea judecătorească de condamnare, iar procesul s-a mutat la Curtea de Apel Oradea, unde s-a mai prelungit până miercuri, când Crăciun i-a anunţat pe judecători că s-a răzgândit şi şi-a retras apelul.

Ca atare, instanţa a constatat că hotărârea Tribunalului Bihor rămâne în vigoare, iar bărbatul a fost ridicat de poliţiştii orădeni şi a fost depus la Penitenciarul Oradea, ca să-şi ispăşească pedeapsa. 

Cu cazier pentru hoție

Condamnarea la detenţie a fost explicată de procurori şi judecători prin faptul că Sorin Ioan Crăciun nu era la prima ispravă. În calitate de fost lider sindical, asistentul medical şi-a băgat în buzunar 138.437 lei din fondurile sindicatului SANITAS, al angajaților din sistemul sanitar, sindicat pe care l-a și condus în județul Bihor în perioada 2013-2014.

Cea mai mare parte a banilor a fost jucată de Crăciun la păcănele şi au fost recuperaţi doar parţial, după ce, în aprilie 2018, Judecătoria Oradea l-a condamnat definitiv la 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare, suma fiindu-i reținută din salarii, eșalonat.

În 2014, odată cu schimbarea lui de la șefia SANITAS Bihor, Crăciun a fost exclus din rândurile sindicatului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!