Toată Oradea se va spăla vreme de o săptămână cu apă rece. Viceprimarul Mircea Mălan a anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, sistarea alimentării cu agent termic a oraşului în prima săptămână din luna august.

"În perioada 4-11 august suntem forţaţi să întrerupem furnizarea apei calde în tot oraşul, pentru că este nevoie să se înlocuiască patru vane de secţionare la limita dintre societăţile Electrocentrale şi Termoficare şi să se realizeze o subtraversare pe sub Şoseaua Borşului", a declarat Mălan.

Viceprimarul a spus că, dată fiind amploarea lucrărilor, sistarea alimentării oraşului cu agent termic nu putea fi evitată, iar durata opririi serviciilor a fost negociată cu constructorii la sânge. "Dacă nu oprim furnizarea agentului termic, nu putem face lucrările. Chiar şi aşa, intervalul 4-11 august este unul extrem de comprimat", a spus Mălan.

Prezent la conferinţa de presă, Mihai Cabai, directorul societăţii Termoficare, a spus că lucrările efective vor avea loc în zona industrială şi cartierul Rogerius. "Se va lucra pe şoseaua Borşului, la limita dintre Electrocentrale şi Termoficare, undeva în zona fabricii de zahăr, precum şi pe bulevardul Dacia în zona Profi", a declarat Cabai.

Directorul a mai spus că până la oprirea masivă a apei calde din prima săptămână a lunii august, societatea de termoficare şi constructorii îşi vor coordona intervenţiile pe reţea, astfel încât să lucreze în paralel pe mai multe tronsoane după golirea de apă a reţelelor.

La fel, administratorul special al Electrocentrale, Stănel Necula, a declarat că furnizorul de termoficare va profita de întreruperea serviciilor pentru pregătirea reţelelor în vederea viitorului sezon rece.

"În perioada septembrie - octombrie toate sistemele de acest tip au în vedere 3-7 zile de probe şi verificări în vederea pregătirii pentru iarnă. Aceste lucrări le vom efectua anul acesta în paralel cu cele de reabilitare a reţelelor", a spus Necula.

Lucrările de înlocuire a reţelei magistrale sunt realizate de asocierea firmelor Energomontaj şi Construcţii Bihor, câştigătoarele licitaţiei privind reabilitarea a 17,5 kilometri de reţea magistrală, investiţie cofinanţată din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.

În prezent, constructorii au atacat în paralel nu mai puţin de 32 de puncte de lucru pe magistralele I şi III. Lucrările au fost realizate în procent de 24,6%, fiind în uşoară întârziere faţă de planul de 26,2% stabilit pentru această dată.

Viceprimarul Mălan a afirmat în apărarea executanţilor lucrării că decalajul faţă de program este unul relativ, care va poate fi recuperat cu uşurinţă, având în vedere că în vreme ce unele lucrări sunt în uşoară întârziere, altele sunt în avans faţă de calendarul stabilit cu municipalitatea.