Un copil în vârstă de doar 8 ani a ajuns la spital, în weekend, după ce a fost izbit de o maşină pe strada Gutenberg. Din cercetările poliţiştilor, băieţelul a fost lovit în timp ce traversa strada în fugă şi prin loc nepermis.

Accidentul rutier s-a produs sâmbătă, 12 iunie, în jurul orei 13.

"O orădeancă în vârstă de 58 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gutenberg din Oradea, pe direcţia strada Voltaire - Calea Clujului, a accidentat un minor de 8 ani, care a traversat partea carosabilă în fugă, prin loc nepermis", se precizează într-un comunicat tranmis, luni, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor. 

În urma accidentului rutier, minorul a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.

Având în vedere că o mare parte a copiilor se află deja în vacanţă, poliţiştii le recomandă şoferilor să circule cu prudenţă, iar părinţilor să-i sfătuiască pe copii să traverseze strada numai pe trecerea de pietoni şi doar la culoarea verde a semaforului.

De asemenea, e de preferat ca micuţii să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora, ci doar în locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini: parcuri, terenuri de sport, curtea şcolii sau a grădiniţei etc.

Totodată, să nu se dea cu rolele sau skate-board-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice, iar când circulă cu bicicleta, să evite zonele aglomerate şi arterele principale cu trafic mare.