Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Oradea, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și este cercetat penal, după ce a atacat cu spray lacrimogen un trecător, în zona Gării Centrale din municipiu, pentru a-l jefui.
Incidentul s-a produs luni seara, în jurul orei 22:30, pe strada Piața București, iar victima este un bărbat de 52 de ani, din comuna Timișești, județul Neamț.
„Acesta a fost acostat de suspect, care i-ar fi pulverizat o substanță iritant-lacrimogenă în față, l-a agresat fizic, iar apoi i-a sustras din buzunar suma de 1.000 de lei și un telefon mobil”, se arată în comunicatul transmis miercuri de Poliția Bihor.
Atacatorul a fost depistat în scurt timp de polițiștii Biroului de Ordine Publică, pe Bulevardul Dacia, și a fost condus la sediul Poliției pentru audieri. Ulterior, el a fost reținut pentru 24 de ore și s-a ales cu dosar penal pentru tâlhărie calificată.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat parțial.
Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.