Un bărbat și-a pierdut viața miercuri în urma unui accident feroviar petrecut lângă depoul CFR din Cluj-Napoca. Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a fost lovit mortal de un tren care circula pe relația Cluj-Napoca - Oradea.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit pentru a scoate o persoană surprinsă sub o garnitură de tren în apropierea depoului CFR din municipiul Cluj-Napoca. Apelul de urgență a venit în jurul orei 14.30, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale și un echipaj SMURD. În momentul sosirii forțelor de intervenție la locul solicitării, a fost găsit un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani, care prezenta traumatisme incompatibile cu viața”, au transmis reprezentanții ISU Cluj, conform presei din județul vecin. 

Și polițiștii IPJ Cluj au transmis o primă informare legată de tragicul eveniment, precizând că victima a fost accidentată de trenul care circula de la Cluj-Napoca la Oradea. 

„Azi, în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Secției Regionale Transporturi Feroviare Cluj au fost sesizați despre producerea unui accident feroviar, la ieșirea din stația CFR Cluj-Napoca. A fost declarat decesul unui bărbat, în vârstă de 46 de ani, din județul Mureș, accidentat de trenul care circula pe relația Cluj Napoca - Oradea. Momentan circulația feroviară se desfășoară pe firul 2 al căii ferate. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările în care a avut loc evenimentul”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj, potrivit presei clujene. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!