Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, accidentul s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 21.15, în staţia de tramvai de lângă Gara centrală din Oradea.

"După pornirea tramvaiului din staţie, bărbatul, în vârstă de 53 de ani, a forţat uşa vagonului, pentru a coborî, fiind apoi târât de tramvai de-a lungul liniilor. După oprirea vehiculului, victima a fost dusă în stare foarte gravă, cu multiple leziuni, la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea", a declarat pentru BIHOREANUL ipectorul principal Alina Dinu.

Bărbatul a fost internat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Clinic Judeţean dar, potrivit managerului spitalului, dr. Florian Bodog, viaţa sa nu a mai putut fi salvată.