Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, accidentul a avut loc joi în municipiul Salonta. "Aflat la volanul unui autotractor cu care tracta o semiremorcă, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în timpul efectuării unei manevre de depăşire şi a acroşat un biciclist care se deplasa în aceiaşi direcţie", a explicat inspectorul principal Alina Dinu.

În urma accidentului, biciclistul, un bărbat de 77 de ani din municipiul Salonta, a murit pe loc.

"Cercetările în cauză continuă", a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.