În această lună, Ecolect Bihor şi Consiliul Judeţean Bihor organizează a doua ediţie a campaniei "Luna curăţeniei în Bihor". Prin aceasta, provocăm întreaga comunitate bihoreană (cetăţenii, biserica, şcoala, administraţia judeţeană şi locală, mediul de afaceri, ONG-urile şi mass-media) să participe activ la realizarea obiectivului nostru comun: un Bihor curat!

Ne-am dori să ajungem să nu mai fie nevoie să facem astfel de campanii. Asta ar însemna că am reuşit să ne schimbăm cu toţii mentalitatea şi nu mai aruncăm deşeurile peste tot, ci le depozităm în condiţii civilizate. Până acolo, mai sunt paşi importanţi de făcut, dar credem că suntem pe drumul cel bun.

În cadrul campaniei organizăm două concursuri: "Campionatul bihorean al curăţeniei" - o competiţie între oraşele şi comunele din Bihor şi "EcoProvocarea" - o competiţie între elevii care fac parte din "EcoClub Bihor", o comunitate de elevi voluntari constituită la nivelul fiecărei şcoli din judeţul nostru.

Ne dorim ca elevii bihoreni să înţeleagă că e important să aibă o legătură concretă şi directă cu natura şi că este în responsabilitatea fiecăruia dintre noi să preţuim şi să respectăm ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit. În acest sens, Ecolect Bihor, Consiliul Judeţean Bihor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Consiliul Judeţean al Elevilor au semnat un protocol pentru sprijinirea înfiinţării acestei comunităţi, "EcoClub Bihor", un proiect gândit pe termen mediu şi lung. Îi vom implica pe elevi în toate proiectele ecologice pe care le vom realiza şi îi vom sprijini să facă proiecte proprii.

Fiecare dintre noi poate să contribuie la realizarea acestui obiectiv - un Bihor curat -, colectând separat deşeurile şi participând la acţiunile de igienizare care au loc în judeţ. Detaliile campaniei şi programul acţiunilor de igienizare sunt pe www.ecolectbihor.ro. Doamne ajută!

Mircea Mălan
vicepreşedinte Consiliul Judeţean Bihor

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!