Accident grav, în noaptea de vineri spre sâmbătă la Tinca, unde un bărbat de 37 ani din localitate a pierdut controlul supra direcției și a acroșat gardul unui imobil de pe partea stângă a direcției sale de deplasare.

În urma accidentului rutier, o tânără de 16 ani, din Tinca, pasageră în autoturism, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital.

„Pacienta a fost preluată la Unitatea de Primire a Urgenţelor cu traumatism cranian şi facial, respectiv multiple fracturi şi plăgi la nivelul feţei”, a declarat BIHOREANULUI şeful UPU-SMURD Bihor, Hadrian Borcea.

Poliţiştii rutieri sosiţi la locul accidentului au descoperit că şoferul autoturismului era băut.

„Testat cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor accidentului.