Pentru a doua oară în decurs de nici doi ani, şoferii SPP au incidente la Oradea, cel mai recent avându-l ca protagonist pe conducătorul unei maşini din coloana oficială care l-a însoţit pe premierul Emil Boc de la Aeroport la sediul Prefecturii, unde liderul PDL avea programată o întâlnire de partid.

00 BMW SPP.jpgMaşina SPP, un BMW de culoare neagră, cu numărul de înmatriculare B-07-CRW (foto), a fost remarcată de jurnalişti deoarece, după reuniunea pe care Boc a avut-o cu activiştii PDL, şoferul ei nu s-a mai alăturat coloanei oficiale. Autoturismul, lovit în partea din faţă şi având avariate farurile, bara de protecţie, grila radiatorului şi capota motorului, a pornit cu farurile stinse din faţa Prefecturii cu aproximativ cinci minute după celelalte maşini din coloana oficială a premierului.

Contactat de BIHOREANUL, comisarul şef Dorin Sava, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor, a declarat doar că autoturismul "a fost acroşat uşor" şi a refuzat să ofere alte informaţii.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, a declarat pentru BIHOREANUL că autoturismul din coloana premierului ar fi fost acroşat de un altul, la volanul căruia se afla un bihorean, şi care circula pe acelaşi drum, la intrarea în oraş dinspre Aeroport. "În jurul orei 19.20, un autoturism înmatriculat în Bihor nu s-a asigurat în momentul în care a schimbat banda de mers în sensul giratoriu din Calea Aradului şi a acroşat un autoturism înmatriculat în municipiul Bucureşti", a declarat inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

Dinu a precizat doar că "în urma tamponării nu au rezultat victime şi s-au încheiat acte de constatare a contravenţiei".

Anul trecut, la inaugurarea Centrului de Excelenţă al NATO din Oradea, două autoturisme ale Ministerului Apărării Naţionale din escorta preşedintelui Traian Băsescu s-au ciocnit între ele chiar la intrarea în sediul acestei instituţii. Nici atunci oficialii nu au dorit să comenteze incidentul în niciun fel.

UPDATE

Joi după-amiază, Biroul de Informare şi Relaţii Publice al SPP a emis un comunicat de presă pe marginea accidentului de la Oradea. La fel ca purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, SPP afirmă că a fost vorba despre un accident uşor, fără victime, cauzat de un alt şofer, care nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de circulaţie, şi soldat "doar cu pagube materiale minore", fără a descrie în ce constau acestea.

De asemenea, comunicatul susţine că, deşi maşina este a SPP, aceasta nu făcea parte din "coloana de deplasare a primului ministru". Telefonic, purtătorul de cuvânt al SPP, Bogdan Onea, a declarat pentru BIHOREANUL că participarea echipajului SPP la deplasarea premierului nu înseamnă automat că maşina în care se aflau ofiţerii făcea parte din coloana oficială. "Maşina respectivă se afla în Bihor, dar nu făcea parte din coloana oficială a premierului. Noi înţelegem altceva prin noţiunea de coloană oficială", a spus purtătorul de cuvânt al SPP.