O persoană a fost rănită, iar un BMW și un Mini Cooper au fost serios avariate, în urma unui accident rutier produs, miercuri, pe DN 79, lângă municipiul Salonta. Din cercetările poliţiştilor reiese că ambii şoferi au fost vinovaţi: unul a depăşit pe linie continuă, iar cel de-al doilea a virat fără să se asigure.

Potrivit unui comunicat transmis joi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, accidentul rutier a fost anunţat prin numărul de urgenţă 112 miercuri, la ora 18.55.

"Un bărbat de 26 de ani, din Salonta, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Oradea - Salonta, a efectuat manevra de depășire, încălcând marcajul longitudinal continuu care desparte sensurile de mers și a intrat în coliziune laterală cu un autoturism, condus în aceeași direcție de un bărbat de 46 de ani, din Oradea, care a efectuat manevra de virare la stânga fără să se asigure", se precizează în informare.

În urma impactului, un orădean în vârstă de 49 ani, pasager în cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni uşoare.

Cercetările în caz sunt continuate de poliţiştii Biroul Rutier Salonta, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta.