Un bărbat de 42 de ani şi o femeie de 28 ani, ambii din Oradea, respectiv o tânără de 18 ani, din Târgu Neamţ, au fost reţinuţi pentru 24 de ore iar în prezent sunt cercetaţi în stare de libertate, după ce poliţiştii au descoperit că recrutau tinere pentru a lucra într-un bordel clandestin care funcţiona mascat într-un salon de masaj erotic, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

Alte trei tinere, o bihoreancă de 22 de ani şi două minore de 15 respectiv 16 ani, care prestau servicii sexuale în bordel, sunt cercetate în acelaşi dosar, pentru prostituţie.

Din cercetările efectuate de poliţişti reiese că, în perioada august - noiembrie a.c., orădeanul Kallo Albert, patron al clubului de noapte Cleopatra, a postat un anunţ publicitar pe internet prin care recruta tinere, cărora ulterior le punea la dispoziţie un imobil situat în Oradea, unde, sub paravanul unui salon de masaj erotic, acestea întreţineau relaţii sexuale cu clienţii salonului, contra cost.

"Din încasări, o cotă parte le revenea orădeanului şi celor două complice, orădeanca de 28 de ani şi o altă tânără de 18 ani, suspectate că îl ajutau să racoleze tinere pentru salon", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

Luni, 29 noiembrie, un echipaj complex format din poliţişti din cadrul Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei, ai Biroului Ordine Publică Urban din Poliţia municipiului Oradea, împreună cu poliţiştii Serviciului de Intervenţie Rapidă, au desfăşurat mai multe percheziţii simultane, atât în imobilul în care funcţiona bordelul cât şi la domiciliile suspecţilor, de unde au fost ridicate sume de bani şi documente.

Tot atunci, în urma audierilor, cele trei persoane suspectate de proxenetism au fost reţinute pentru 24 de ore, iar marţi, 30 noiembrie, Kallo Albert, patronul clubului Cleopatra, a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă la Judecătoria Oradea.

"Magistraţii au luat faţă de acesta măsura preventivă de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile, măsură menţinută ulterior şi de Tribunalul Bihor", a mai spus inspectorul principal Alina Dinu.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, care supraveghează ancheta poliţiştilor, au dispus plasarea celor două adolescente într-un centru de minori.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, proxeneţii riscă pedepse cuprinse între 5 şi 18 ani închisoare.