Bună ideea porților deschise la Termoficare. Așa am avut ocazia să văd pe ce au dat frații noștri din UE 55 milioane de euro, adică 250 euro pentru fiecare orădean. Bătrâna centrală am văzut-o încă din 1980. Era cea care ducea în spate industria și consumatorii casnici. Pentru modul în care și-a făcut datoria față de Oradea, i-aș da o medalie.

Acum a venit vremea centralei pe gaz, care și-a dovedit fiabilitatea în iarna grea ce a trecut. Dacă au fost probleme cu încălzirea, nu de la centrală s-au tras, ci de la rețelele încă nereabilitate. Sigur, cârcotașii vor băga de vină că prețul gigacaloriei e ridicat. Păi să-i întrebe pe cei care se încălzesc cu lemne cât i-a costat trecerea iernii, nemaivorbind de bucuria de a te trezi noaptea ca să pui pe foc și dimineața ca să cureţi cenușa!

Cum oamenii nu se pot certa cu un motor de avion, ținta principală a reproșurilor a fost primarul Bolojan. Mulți sunt revoltați că nu subvenționează prețul gigacaloriei. La București, se ştie, strategia e alta: se subvenționează jumătate din cost, iar 30 milioane de lei merg la Biserică, ca să se roage popii să nu fie iarnă grea.

Nu cred că e corect să dai subvenții, cel puțin nu până nu ai pus la punct întreaga rețea de termoficare. De ele ar beneficia doar 140.000 de orădeni, ceilalți 80.000 fiind nedreptățiți.

Avem o centrală ultramodernă care ne lasă să respirăm. Poate de pe acum ar trebui gândite și alte strategii, să nu pățim ca și cu vechiul CET, care în ultima parte a existenței sale devenise o epavă tehnologică.

Citiți pe aceeași temă articolul „Ziua porţilor deschise. Sute de orădeni sunt aşteptaţi să vadă cu ochii lor vechiul CET şi noua centrală pe gaz (FOTO / VIDEO)