Un număr de 20 de arbori în valoare de 15.000 lei au fost tăiaţi ilegal în zona Cascadei Săritoarea Bohodeiului din Parcul Natural Apuseni.

Autorul este un cioban de 49 din localitatea Drăgoteni, comuna Remetea, care a fost prins, miercuri, în urma unei acţiuni comune a poliţiştilor Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştei - Postul de Poliţie Pietroasa şi a Direcţiei Silvice Oradea.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu, a declarat, joi, că buştenii tăiaţi erau de esenţă răşinoasă şi aveau diametrul între 45 şi 80 cm, o parte fiind recuperaţi chiar din zona din care au fost tăiaţi, de unde urmau să fie ridicaţi şi transportaţi chiar de angajatorul ciobanului.

„A fost recuperat material lemnos în valoare de aproximativ 7.000 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Potrivit Alinei Dinu, în cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Postului Pietroasa.