Un cioban de 55 ani din comuna Balc a fost arestat pentru 30 de zile de Tribunalul Bihor la solicitarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor care îl cercetează pentru tentativă de omor.

Bărbatul, Ioan Strava, este acuzat că, în seara zilei de 13 februarie, şi-a înjunghiat un vecin care intervenise într-un scandal pe care l-a avut cu concubina sa.

"În seara zilei de vineri, 13 februarie, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a lovit-o cu palma pe concubina lui care a cerut ajutorul unui vecin. Acesta din urmă, pentru a împiedica o altă agresare a femeii, i-a însoţit pe cei doi concubini la locuinţa lor şi a rămas acolo o anumită perioadă", a explicat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Maria Cotrău.

Cei trei s-au pus la masă şi au continuat să bea, până la un moment dat când ciobanul şi-a adus aminte că vecinul său nu l-a lăsat să-şi bată iubita şi a fost cuprins brusc de gelozie. A scos briceagul pe care îl purta mereu la el şi l-a înjunghiat în abdomen.

Victima a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean, cu intestinele secţionate. În acelaşi timp, ciobanul a fost reţinut, iar sâmbătă prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din Tribunalul Bihor care a dispus arestarea lui pentru 30 de zile.

"Instanţa a admis propunerea Parchetului, dar soluţia nu este definitivă deoarece inculpatul a contestat-o la Curtea de Apel Oradea, unde urmează ca judecătorii să se pronunţe asupra cazului", a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor.