Un comerciant din Salonta care a vrut să-şi monteze, luni, un aparat de aer condiţionat în magazin şi a lăsat partea exterioară pe stradă, pentru a fi amplasată pe perete, s-a trezit fără ea, fiind furată de un hoţ care se afla în preajmă.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Poliţia Bihor, în zonă patrula un echipaj de poliţişti de ordine publică care l-au surprins pe hoţ în timp ce fura aparatul şi l-au oprit înainte să apuce să fugă prea departe, restituind proprietarului dispozitivul.

Hoţul, un bărbat în vârtă de 61 ani din Salonta, a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Salonta unde i s-a întocmit dosar penal pentru furt, cercetările fiind preluate de poliţiştii de investigaţii criminale. 

Ancheta este continuată sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.