Un consilier al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor după ce a fost prins în flagrant luând 900 lei mită de la un medic veterinar din Bihor.

Potrivit unei informări transmise, la solicitarea BIHOREANULUI, de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim-procurorul adjunct Maria Cotrău, acţiunea s-a desfăşurat luni, 17 decembrie.

"În jurul orei 13:30, inculpatul, având funcţia de consilier în cadrul CNCAN, cu ocazia efectuării controlului periodic cu privire la aparatele medicale supuse avizării în incinta cabinetului veterinar, i-a pretins martorului, medic veterinar şi administrator al societăţii, suma de 1300 de lei, primind efectiv suma de 900 de lei de la acesta din urmă", se precizează în comunicatul Parchetului. 

Consilierul CNCAN, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Dorin Bodnar, este din Arad şi este responsabil cu inspecţiile din judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş iar acţiunea de flagrant a fost realizată de poliţiştii Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Bihor, în urma denunţului formulat de medicul veterinar al cărui cabinet a fost "călcat" de inspector. 

"Inculpatul în vârstă de 49 ani, i-a cerut medicului mită pentru a nu-i aplica sancţiune după un control la aparatul radiologic ar acesta a decis să-l denunţe", a explicat purtătorul de cuvânt al DGA, comisarul şef Sarmizia Fetcu.

Prins în flagrant, Bodnar a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore. În timpul audierilor, spun procurorii, acesta a fost "parţial sincer", şi a recunoscut faptele de care este acuzat, motiv pentru care anchetatorii au decis să-l plaseze sub control judiciar.