Un cunoscut medic stomatolog din București și fost concurent al emisiunii „Chefi la cuțite”, Iulian Juncănaru, a murit subit, la doar 39 de ani. El a fost găsit fără suflare în apartamentul său și numeroși oameni îi plâng acum moartea.

„Am încercat să amânăm pe cât posibil publicarea acestui mesaj pentru că echipa noastră a fost puternic zguduită de vestea tristă. Date fiind circumstanțele, a trebuit să ne luăm rămas bun prematur de la unul dintre colegii noștri, doctorul Iulian Juncănaru. Perioada petrecută de acesta la clinică a fost una marcată de zâmbete și energii pozitive, care ne-a ajutat să consolidăm și mai mult sentimentul de echipă, de familie. Amintirea pe care o purtăm cu noi mai departe este cea a unui om muncitor, sufletist, talentat și zâmbitor. Mulțumim pentru toate clipele frumoase! Odihnește-te în pace!”, au transmis reprezentanții clinicii la care lucra medicul.

Originar din Neamț, Juncănaru a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie de la Oradea, în 2009, în interviurile televizate vorbind despre cât de greu s-a întreținut, singur, în timpul studiilor universitare.

„Eu singur am plecat de acasă să mă înscriu la facultate, vindeam cosmetice în liceu. Părinții mi-au zis că sunt pensionari și că nu mă pot ține în școală, în facultate. Așa că vara mergeam să muncesc la frații mei, în Italia, să strâng bani pentru facultate”, povestea Iulian Juncănaru în 2020, conform a1.ro. 

Ulterior absolvirii studiilor de la Oradea, stomatologul a profesat în București.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!