Elev în clasa a X-a la Liceul de Arte din Oradea, Ion Lianu Popa a câştigat locul I la Olimpiada Naţională de Interpretare Instrumentală, concurs s-a desfăşurat la Timişoara.

Fiul "prinţesei naiului", Oana Lianu, şi al taragotistului Petrică Popa are, la 15 ani, un palmares bogat. El a mai câştigat premiul II la olimpiada naţională din 2019, respectiv din 2018, şi premii la numeroase alte concursuri şi competiţii. Şi în anul 2020 s-a calificat la olimpiada naţională, dar din cauza pandemiei competiţia nu s-a mai ţinut.

Ion Lianu-Popa a început să studieze pian şi canto - muzică uşoară de la 6 ani şi jumătate. Pe lângă spectacole şi concerte, Ionică are în palmares trofee şi diplome câştigate de-a lungul anilor la concursuri zonale şi naţionale de muzică uşoară şi pian. Începând cu clasa a V-a, de la 9 ani, clarinetul a devenit instrumentul principal, pregătindu-se în particular cu profesorul Puiu Călinescu, şef partidă clarinet în cadrul orchestrei simfonice a Filarminicii de Stat Oradea.

În luna august a anului 2018 a fost invitat să susţină un recital vocal-instrumental într-un concert organizat de către Asociaţia Tradicious la Centre for culture arts media and education din Toronto, Canada, iar in Octombrie 2019, a susţinut un recital vocal-instrumental la Hanau, Germania, la invitaţia Şcolii de Muzică Modus Vivendi.

Orădenii curioşi vor putea să-l asculte, pe 26 mai, de la ora 19, la Filarmonica din oraş, în cadrul concertului "Fil Nouveau! Feel young!", alături de alţi tineri solişti ca Borbiró Timea, Ana Carina Niculaş, Voropciuc Maria Izabela, Ana Carina Niculaş, Maria Alice Poenariu. 

De asemenea, pe 3 iunie, Ion Lianu Popa va concerta cu orchestra Filarmonicii Oltenia din Craiova.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!