Curtea de Apel Oradea s-a pronunțat definitiv, joi, în dosarul unui fermier de 36 ani din comuna Popești trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru lovituri cauzatoare de moarte în urma unui incident petrecut în 2013.

Ioan Claudiu Hebriștean a fost acuzat că a bătut un cioban care îi intrase cu oile pe proprietate și care, la o săptămână după altercație, a murit, medicii stabilind că loviturile încasate i-au provocat o ruptură de splină.

În urma procesului care a început la Tribunalul Bihor, Hebriștean s-a ales în final cu o condamnare de 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare, bărbatul fiind reținut joi, de polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Marghita și încarcerat în Penitenciarul Oradea pentru executarea pedepsei.