Procurorii DIICOT şi cei ai DNA desfăşoară marți 74 de percheziţii la sediile unor instituţii publice, societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane fizice, într-un dosar care priveşte traficul de migranţi prin firme de recrutare de forţă de muncă.

Gruparea, coordonată de un fost angajat al MAI, a generat „o stare de pericol la adresa securității naționale ca urmare a favorizării pătrunderii pe teritoriul României a unor cetățeni străini cu potențial risc terorist”, scrie în comunicatul DIICOT transmis marţi pe marginea cazului care priveşte acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de migranți, trecerea frauduloasă a frontierei de stat, facilitarea șederii ilegale în România și spălarea banilor.

Trafic cu vize de muncă

Împreună cu polițiștii Serviciilor şi Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, Arad, Oradea, Alba-Iulia, Sibiu, Cluj, Craiova,Piteşti, Bucureşti, procurorii DIICOT din Caraş Severin coordonează un număr de 67 de percheziţii domiciliare în judeţele Bihor, Caras-Severin, Timiş, Arad, Argeş, Sibiu şi municipiului Bucureşti, la domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.

În judeţul Bihor, percheziţiile se desfăşoară la sediile unor societăţi comerciale, spun sursele BIHOREANULUI.

Gruparea s-a specializat pe o metodă nouă de trafic de migranţi: migranţii erau introduşi temporar în România cu vize de muncă, iar de aici erau scoşi din țară şi călăuziţi către diverse state din spațiul Schengen.

Conform DIICOT, iniţiatorul afacerii a fost, în 2022, un fost angajat al MAI. „Acesta a inițiat și constituit un grup infracțional organizat prin intermediul a 7 societăți comerciale (din care 5 cu același domiciliu fiscal) la care au aderat și alte firme. O parte dintre acestea erau controlate de un alt suspect (colonel în rezervă), care ulterior pensionării a  dezvoltat o metodă de obținerea unor beneficii materiale substanțiale prin intermediul unei firme înființată în scopul recrutării forței de muncă din străinătate”.

Pe paliere

În decurs de doi ani, gruparea s-a extins, devenind o adevărată caracatiţă. Procurorii au identificat 37 de suspecți, cetățeni români și străini, și 7 grupuri de firme însumând 31 de societăți comerciale cu sediile în Caraș-Severin, Timiș și Arad, care au a acționat pe teritoriul României.

Afacerea era profitabilă: pentru un aviz de muncă migranții au plătit sume cuprinse între 500 - 1.000 euro, iar cu cât termenul pentru obţinerea acestuia era mai scurt, cu atât preţul solicitat devenea mai mare, ajungând chiar şi la 5.000 - 6.000 euro pentru o persoană.

Activitatea s-a desfășurat pe șase paliere. Unul era format din liderii grupurilor de firme, altul din persoanele din imediata apropiere a acestora, cei care îndeplineau diferite funcţii în cadrul societăţilor. Un alt palier era format din foste și actuale cadre ale MAI, un palier era constituit din reprezentanții de drept și de fapt ai unor firme din județul Caraș-Severin, iar ultimele două paliere erau formate din persoane care aveau sarcina să-şi pună la dispoziţie imobilele pentru ca migranţii cu aviz de muncă în România să-şi stabilească acolo domiciliile, respectiv cei care se ocupau de transportul migranţilor.

Cu risc terorist

Administratorii sau asociații firmelor din grup au stabilit legături cu recrutorii din străinătate, iar angajații cetățeni români, membri ai grupului infracțional, au avut sarcina obținerii pentru persoanele recrutate a avizelor de muncă și a vizelor pentru dreptul de ședere în România.

„În acest scop au racolat angajați cu putere de decizie sau foști angajați cu influență asupra funcționarilor din cadrul birourilor Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara ale Inspectoratului General pentru Imigrări, generând astfel o stare de pericol la adresa securității naționale ca urmare a favorizării pătrunderii pe teritoriul României a unor cetățeni străini cu potențial risc terorist”, se precizează în comunicatul DIICOT, fără alte amănunte referitoare la acest aspect.

Cert este că, între 2022 şi 2024, grupul a obținut eliberarea de avize de muncă cu încălcarea procedurilor legale pentru un număr de 1.181 cetățeni străini, majoritatea din Pakistan și Bangladesh (peste 80%), dar și din Sri Lanka, India, Nepal și Sudan. „O parte dintre aceștia au părăsit România pentru a se îndrepta spre state europene, fără a avea vreun contact cu firma care i-a recrutat”, se precizează în comunicat.

Corupţie la Imigrări

Pe de altă parte, spun procurorii, prin intermediul lucrătorilor de la Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, gruparea a facilitat şi șederea pe teritoriul României a unor cetățeni străini ale căror vize expiraseră și ar fi trebuit returnați în țara de origine.

De aceea, activitățile procurorilor DIICOT se desfășoară în coordonare cu cele ale procurorilor DNA Timişoara, care derulează, și ei, percheziții domiciliare la 7 adrese din județele Caraș-Severin și Arad, dintre care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

Percheziţiile procurorilor anticorupţie au fost declanşate pentru fapte de corupţie comise în perioada 2022 - 2023 de către funcționari publici din cadrul unor instituții publice de pe raza județelor Caraș-Severin și Arad „într-o cauză ce are ca obiect infracțiuni de corupție şi asimilate celor de corupţie aflate în legătură directă cu infracțiunile cercetate de procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Caraș Severin”, se arată într-un comunicat dat publicității de DNA, tot marți.

Cert e că, în finalul percheziţiilor, aproximativ 40 de persoane, inclusiv din Bihor, vor fi ridicate şi conduse la audieri la DIICOT Caraș-Severin.

Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, ITPF Timişoara, Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin, al jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin, Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiş, Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara și specialiștilor din cadrul DIICOT Serviciul Teritorial Timişoara. Suportul de specialitate este asigurat de către  Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul DIICOT și Direcția de Operațiuni Speciale din IGPR.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!