Un hoţ de maşini care, vineri, s-a răsturnat cu un Logan furat într-un şanţ pe drumul naţional 75, în apropiere de localitatea Hârseşti din comuna Câmpani, a fost prins de poliţişti mulţumită unor şoferi opriţi la locul accidentului, unul dintre ei sunând la 112, în timp ce altul l-a reţinut pe individ până la sosirea echipajului rutier.
Evenimentul rutier a fost anunţat prin 112 în cursul dimineţii de vineri, la ora 11.03. Potrivit apelului primit, în apropierea localităţii bihorene Hârseşti din comuna Câmpani, un autoturism Logan s-a răsturnat în şant, iar şoferul a fugit, fiind prins de către unul din conducătorii auto care au oprit la faţa locului.
Din fericire, evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, însă în urma verificărilor efectuate de poliţiştii din Ştei, aceştia au constatat că şoferul Loganului, un bihorean în vârstă de 29 ani din Tinca, nu era proprietarul autoturismului.
Maşina, spun poliţiştii, a fost furată în aceeaşi dimineaţă, de pe o stradă din localitatea Fânaţe, unde a fost lăsată de proprietar cu uşile închise, dar neasigurate, şi cu cheile în contact.
Potrivit unei informări transmise, luni, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, hoţul, care nu avea permis de conducere, a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în prezent este cercetat în libertate pentru furt, furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Ancheta se desfăşoară sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş.