Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Bihor, subinspectorul Cătălin Simuţ, a anunţat, marţi, punerea sub urmărire penală a unui bărbat de 31 ani din municipiul Bacău pentru complicitate la fals material în inscrisuri oficiale, uz de fals şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Bărbatul a fost prins luni, în Punctul de trecere a frontierei Borş, în timp ce încerca să intre în ţară cu acte de identitate falsificate. „Persoana s-a legitimat la controlul de frontieră cu o carte de identitate românească. Documentul a trezit suspiciuni, motiv pentru care cetăţeanul a fost condus la sediul sectorului pentru  verificări suplimentare", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Bihor.

În urma verificărilor s-a stabilit că documentul este contrafăcut, însă conţine datele reale de identitate şi fotografia bărbatului. „Acesta a declarat că l-a procurat de la o persoană pe care nu o cunoaşte, pentru că pe cel original l-a pierdut în timp ce se afla în Italia", a mai arătat subinspectorul Simuţ

Tot în timpul verificărilor s-a descoperit că băcăuanul este urmărit general, având pe numele său mandat de executare a unei pedepse de 2 ani şi 7 luni de închisoare pentru furt calificat.

În final, bărbatul a fost pus sub urmărire penală pentru pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, ancheta în caz urmând să fie continuată sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Luni seara, bărbatul a fost predat unei escorte din cadrul Poliţiei Bihor pentru a fi încarcerat.