Un hoţ din localitatea bihoreană Tăşad, urmărit naţional după ce a fost condamnat în decembrie anul trecut la 8 luni de detenţie pentru furt, a fost prins, marţi, în Oradea şi încarcerat.
Bărbatul, Cristian Marian, avea "gusturi" rafinate, căci a furat cosmetice scumpe şi ochelari de firmă însă a avut ghinion, căci a fost filmat în timpul acţiunii de camerele de supraveghere şi dibuit, în baza înregistrărilor, de poliţişti.
Primul faptă reţinută în acest dosar, Marian a comis-o pe 2 noiembrie 2018. Bărbatul a intrat într-o farmacie Sensiblu unde, potrivit înregistrărilor de pe camera de supraveghere, a scos o pungă din buzunar, a aşezat-o jos cu gura deschisă lângă un raft după care, uitându-se mereu în jur, a pus produsele în pungă, oprindu-se de câte ori apărea în cadru vreun client. În final, a ridicat plasa şi a ieşit din farmacie.
În total, în doar câteva minute, el a furat parfumuri L’Erbolario şi Vichy în valoare de 1.056 lei.
Ulterior, pe 14 mai 2019, bărbatul a intrat în incinta magazinului Optica Balint unde a luat un pliant de pe un raft, l-a îndoit, după care, profitând că vânzătoarea era ocupată cu alţi clienţi, a luat o pereche de ochelari de soare Ray Ban, i-a pus în pliant şi a plecat. Paguba magazinului a fost de 600 lei.
Client vechi al poliţiştiilor, care l-au mai cercetat şi în alte dosare de furt, Cristian Marian a fost recunoscut după înregistrările depuse de păgubiţi, fiind trimis în judecată pentru cele două fapte în 2019, şi condamnat definitiv în decembrie anul trecut la 8 luni de detenţie.
Cum bărbatul a dispărut, el a fost dat în urmărire naţională, fiind însă prins abia în noaptea de luni spre marţi, de poliţiştii de ordine publică, pe strada Oneştilor din Oradea. "Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat", se precizează într-o informare a IPJ Bihor.