Un bărbat de 32 ani din Iaşi s-a ales cu dosar penal după ce a încercat să intre în ţară cu un document de identitate italian falsificat.

Bărbatul, Constantin Trifan, s-a prezentat la Punctul de trecere a frontierei Borş marţi dimineaţă însă poliţiştii de frontieră au sesizat imediat faptul că actul de identitate nu este autentic.

"Documentul prezentat la controlul de frontieră nu întrunea condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul sectorului pentru verificări", a declarat pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, comisarul şef Dan Lazăr.

trifan.jpgÎn urma cercetărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit că Trifan (foto) este cetăţean român, are domiciliul pe raza judeţului Iaşi şi fusese dat în urmărire generală pe 16 martie în acest an, după ce a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru înşelăciune.

"Persoana a declarat că şi-a procurat cartea de identitate din Italia, contra sumei de 200 euro, de la un cetăţean rus", a spus purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea.

Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele lui Trifan un nou dosar penal pentru fals privind identitatea, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României. Totodată, bărbatul a fost reţinut şi predat unei echipe operative din Poliţiei Bihor urmând să fie escortat la Iaşi, pentru a fi încarcerat.